Printer Friendly

Potentialul educational al folclorului si modalitati de valorificare.

Datorita pozitiei sale geo-istorice, la rascruce de drumuri, poporul roman--constata L. Blaga--a fost pus in situatia de a nu-si putea afirma o cultura "majora", asa incat s-a retras intrun spatiu al sau, in care a reusit sa-si pastreze fiinta proprie si sa creeze o cultura "minora", populara, dar organic inchegata (1).

Cultura si spiritualitatea romaneasca au supravietuit in decursul istoriei la cel putin doua puternice "zdruncinaturi": epoca fanariota si perioada comunista.

In pragul secolului al XXI-lea, cultura traditionala romaneasca s-a confruntat cu o a treia "zdruncinatura" din cauza globalizarii si extinderii culturii de consum, iar "replicile" acestui cutremur sunt din ce in ce mai frecvente si mai puternice. Daca in trecut poporul roman a reusit sa reziste "incercarilor" de dizolvare a specificului sau, acest lucru s-a datorat inertiei impuse de traditie. Astazi traditia nu mai are forta necesara sa se impotriveasca influentelor nocive, insa are potentialul sa lupte, potential ce trebuie valorificat.

Cultura de consum a luat amploare si tinde sa inlocuiasca, treptat, cultura traditionala. Cultura de consum este o caracteristica a lumii contemporane, ce provoaca mutatii negative in structura valorica a constiintei si a comportamentului oamenilor. Sub forma divertismentului industrializat, ea altereaza personalitatea umana si gandirea critica, in special la varste fragede, aparand ca o forma de manipulare, de stimulare a impulsurilor si a conduitelor antisociale (2). In societatea contemporana predomina masinismul, spiritul mercantil si pragmatic, tranzactionarea valorilor morale, lipsa de ideal spiritual. Progresul civilizatiei, evolutia culminanta din ultima vreme a tehnologiei si tehnicii informatizate au determinat fascinatia pentru nou, pentru modern, in detrimentul traditionalului. Cultura a devenit "un bun de consum supus modei" (3). Avem de-a face cu un fenomen al ignorantei, al indiferentei fata de valorile traditionale. Limba romana--"sufletul poporului"--se pare ca nu mai e "la moda", fiind adesea "mai la indemana" limba de circulatie internationala --engleza. Istoria neamului, geografia tarii, literatura romana sunt "depasite", nu mai prezinta interes pentru marea majoritate a tinerilor, nu mai au nicio relevanta intr-o societate care promoveaza drept model oamenii inculti, fara principii morale, dar bogati. O lectura atractiva o reprezinta astazi biografia unor astfel de oameni, articolele ziarelor de scandal sau cartile de tipul Cum sa devii miliardar. Obiceiurile, traditiile folclorice romanesti par invinse, cel putin in mediul urban, in lupta cu sarbatorile occidentale cu caracter preponderent comercial, de tipul: Thanksgiving Day, Valentine's Day, Halloween etc. Constatarile sunt sumbre. S-ar parea ca civilizatia si cultura se afla intr-un raport de inversa proportionalitate: odata cu progresul civilizatiei, cultura isi pierde din importanta si din semnificatii, sau cum prevedea cu amaraciune Eminescu inca din secolul al XIX-lea: Si cum vii cu drum-de-fier / Toate cantecele pier.

Fenomenul globalizarii, un alt aspect al evolutiei civilizatiei, este unul de actualitate si, in ciuda beneficiilor economice si politice multilaterale, ar putea avea efecte nedorite in ceea ce priveste identitatea culturala si nationala a fiecarui stat.

Amploarea culturii de consum si pericolul globalizarii trag un semnal de alarma: este momentul redescoperirii valorilor culturale nationale. Altfel riscam "sa treaca peste noi tavalugul dizolvant si uniformizant al globalizarii (...). Veacuri de credinta, de sange si de cantec ar fi sterse definitiv din memoria colectiva si din sufletul romanesc, iar viitorul nostru ar fi incert" (4). "Matricea identitatii nationale este cultura" (5), cultura nationala, atat cea populara, cat si "oficiala", si trebuie redescoperita treptat si folosita ca arma impotriva uniformizarii. Autoritatile, mai ales cele regionale, locale, incearca in prezent sa resusciteze traditiile, obiceiurile si datinile stravechi sau sarbatorile populare legate de evenimente istorice, insa aceste incercari par anacronice, fortate si artificiale, cat timp s-au pierdut semnificatiile acelor traditii.

Rezolvarea situatiei de criza in care se afla cultura romaneasca, atat in ceea ce priveste raspandirea culturii de consum, cat si a atenuarii efectelor globalizarii, sta in revitalizarea traditiilor, repopularizarea culturii folclorice, redescoperirea identitatii nationale, culturale. Intelepciunea milenara a poporului ne invata de unde trebuie inceput demersul: "Pomul cand e mic se indrepteaza". Asadar, scoala este chemata sa preia atributiile ce altadata ii reveneau comunitatii si familiei. In trecut, comunitatile mici, prin reprezentanti precum batranii, preotii, se ingrijeau de perpetuarea culturii populare, de educatia morala a copiilor. Astazi scoala este responsabila cu educarea copiilor in adevaratul sens al cuvantului, nu doar cu instruirea lor.

Invatatura si educatia sunt, de cele mai multe ori, "pojghita supt care se desfasoara in liniste, pe incetul, firea cea adevarata" (6). Educatia din scoala romaneasca este mai mult o instruire, caci educatia adevarata este, de fapt, "inraurirea exercitata asupra inimii acelora pe care ii crestem" (7). Doar o astfel de educatie ar putea sparge "pojghita" sub care se ascunde firea unui om si ar putea s-o modeleze intr-o forma rezistenta, pentru care trecerea timpului ar insemna sedimentarea unor noi si noi straturi din acelasi material. Doar educarea in spiritul identitatii noastre culturale prin inculcarea valorilor perene ale neamului, cuprinse in folclor, ar putea produce acea "inraurire asupra inimii" tinerilor, asigurand supravietuirea in timp si evolutia culturii romanesti.

Educatia in secolul al XXI-lea ar trebui sa urmareasca familiarizarea cu valorile nationale, materiale si spirituale, renasterea, valorificarea, perpetuarea traditiilor, utilizarea potentialului educativ al datinilor, obiceiurilor si literaturii populare, for-marea constiintei nationale, educarea civismului, a umanitarismului. Un obiectiv prioritar al educatiei, in contextul socio-cultural al Romaniei contemporane, ar trebui sa fie trezirea respectului pentru traditii--semn al statorniciei, al legaturii organice cu pamantul stramosesc--ce este una dintre principalele forme de manifestare a constiintei de sine a poporului roman. In folclor sunt cuprinse adevaratele valori reprezentative pentru cultura romaneasca: cultural-etnografice, documentar-istorice, ritual-mitologice, literar-poetice. Prin cunoasterea si intelegerea folclorului generatiile tinere vor descoperi radacinile istorice ale neamului, profilul psihologic, etic, religios al romanului--o alternativa serioasa la modelul de comportament insinuat de mass-media.

Potentialul educativ al folclorului este imens, ramane doar ca scoala sa stie sa-l valorifice, caci odata atins obiectivul--redescoperirea identitatii nationale si culturale--lupta cu globalizarea e aproape castigata. Respectul pentru trecut, pentru traditii, patriotismul ii vor determina pe oameni sa se gandeasca de doua ori inainte sa renunte la identitatea lor. Astfel, raporturile dintre unitate / diversitate, globalizare / identitate, universal / specific vor fi reconsiderate, iar oamenii vor intelege ca globalizarea trebuie sa se reduca la aspectul economic, politic, la civilizatie, care este una singura, cu diferite grade de dezvoltare, pe cand culturile sunt diferite (8). Cultivarea specificului national si promovarea lui in circuitul de valori universale ale specificitatii este o conditie a supravietuirii noastre ca natiune, la fel cum diversitatea culturilor este o conditie a supravietuirii si dezvoltarii umanitatii.

"Poporul roman (...) are o inteligenta calda, deschisa adevarului (...), mladioasa" --spunea M. Eminescu intr-un articol (9) --e un popor "tanar, cu instincte generoase". Acesti oameni, inteligenti, onesti, generosi, erau mai ales oameni nestiutori de carte, insa formati intr-o "lume" in care traditia era legea suprema, iar invataturile (etica, modelele de conduita, indeletnicirile practice) erau transmise din generatie in generatie. Folclorul era singura "disciplina" ce se studia in acea "scoala" a vietii si se pare ca era suficient pentru formarea unor oameni in adevaratul sens al cuvantului.

Faptelor de folclor, comunitatea care le-a creat, le-a atribuit diverse rosturi: pentru poezia obiceiurilor, functia putea fi de natura magica, ceremoniala sau spectaculara, cu implicatii practice; cantecul epic avea, in general, functie formativa; legenda--functie gnoseologica; snoava--functie educativa; basmul fantastic era o evadare constienta din real, cu cautarea unei zone de satisfacere a idealurilor, dar avea si functii formative, estetice sau practice, de petrecere. Din basme, povesti, snoave, balade, cantece cu mesaj social si vorbe de duh spuse de cei batrani, copiii aflau ce inseamna bunatate, frumusete, curaj, adevar, dreptate, harnicie, verticalitate, modestie, generozitate etc. sau reversul lor; modele de comportament si valori morale integrate intr-un context atractiv si sugestiv pentru intelegerea mesajului educativ. In afara insusirii principiilor de etica, a descoperirii unor modele de conduita, creatiile populare ii invatau pe copii ce inseamna respectul si dragostea pentru patrie, pentru eroii neamului; ii invatau ca patria e "muma" si codrul le e "frate"; ii invatau sa duca o viata "cu frica de Dumnezeu" si respectand cu sfintenie traditia.

Astazi, batranii "purtatori de traditie" si de coduri morale stravechi sunt din ce in ce mai greu de gasit, iar daca sunt, nu reusesc sa mai atraga atentia copiilor si tinerilor, captivati de mirajul internetului si al televiziunii. Asa ca, scoala ramane principala sursa de propagare a culturii in randul noilor generatii, atat a culturii universale, cat, mai ales, a culturii nationale, inclusiv a celei populare.

Exigentele vietii contemporane, de a conferi activitatii instructiv-educative o eficienta sporita, au dus la intensificarea eforturilor de a asigura procesului de invatamant un caracter cat mai rational, prin determinarea cat mai precisa a obiectivelor instruirii, prin organizarea continuturilor in concordanta cu principalele caracteristici si tendinte ale societatii contemporane. Scoala poate si trebuie sa foloseasca avantajele progresului tehnologic in sprijinul unei abordari atractive a actului instructiv-educativ; modernul (atat tehnologia didactica moderna, cat si mijloacele tehnice moderne) poate contribui la valorificarea traditionalului. Astfel, continuturile unor opere populare sau semnificatiile unor ceremonialuri, ritualuri, obiceiuri populare, ce in contextul societatii contemporane pot parea greu de inteles, anacronice, vor deveni accesibile copiilor si, totodata, atractive, prin contributia tehnicii moderne, atat de fascinante pentru ei. Prezentarile simbolice, schemele, desenele, imaginile animate sau statice, demonstratiile, reconstituirile, materialele audiovideo realizate cu ajutorul noilor tehnici pot fi mult mai sugestive, mai atractive decat traditionalele planse desenate sau decat diapozitivele si pot fi folosite cu mai mult succes in activitati multi- sau interdisciplinare. La vremuri noi, mijloace si metode noi. Metodologia de instruire si educatie se caracterizeaza si ea printr-o permanenta deschidere spre innoire, inovatie, tendinta generata de specificul lumii contemporane in care trebuie sa fie introdusi actualii elevi--viitori cetateni.

Reconsiderarea finalitatilor si continuturilor invatamantului este insotita de reevaluarea si innoirea metodelor folosite in practica instructiv-educativa. Exista cateva tendinte ale modernizarii metodologiei didactice, iar ele se refera la activizarea elevilor, la caracterul formativ si la cel euristic, la centrarea pe elev si pe relatia directa a acestuia cu obiectele. Astfel, elevii sunt stimulati sa participe efectiv la dobandirea de cunostinte, priceperi si deprinderi. Aici intervine rolul metodelor de a dezvolta capacitatea elevului, nu doar de a reproduce cunostintele, ci si de a opera cu ele in situatii variate. Se urmareste si accentuarea caracterului formativ, prin dezvoltarea atitudinilor, comportamentelor, judecatilor de valoare; cu alte cuvinte, cultivarea unui potential individual capabil sa raspunda cu succes la stimuli si provocari, interne sau externe.

Scoala trebuie sa tina pasul cu vremurile, sa se deschida spre nou, dar sa nu uite ca "in cultura nimic nu trebuie pierdut, totul trebuie transmis si reinnoit" (10). Cu atat mai mult nu trebuie sa se piarda nimic din cultura populara, cel mai autentic "produs" romanesc pe "piata" valorilor universale. Perpetuarea culturii populare sta in capacitatea scolii de a trezi interesul, si apoi respectul tinerilor pentru valorile materiale si spirituale ale culturii traditionale. Primul pas il reprezinta valorificarea potentialului educativ al folclorului.

Eposul folcloric, atat de atractiv pentru cei mici, si nu numai pentru ei, prezinta multiple valente educative, insa mesajele educationale din operele populare sunt prea putin studiate si relevate: "O poveste romaneasca e totdeauna morala, incarcata de virtuti etice, capabile (...) sa slujeasca unor scopuri didactice majore" (11). Basmul, povestea--sunt indragite de cei mici pentru ca lumea fabulosului nu cunoaste ingradiri si nu lasa neindeplinita nicio dorinta, nicio aspiratie, prezinta lumea dorita de povestitor sau de ascultator intr-un mod ce pare natural. Lumea basmului e o lume dreapta, in care nicio nelegiuire nu ramine nepedepsita, in care Binele triumfa intotdeauna. De multe ori, in basmele populare sunt cuprinse mai multe invataturi decat intr-o opera culta: "E un gen vast, depasind cu mult romanul, fiind mitologie, etica, stiinta, observatie morala" (12). Dintre multiplele valori educative curprinse in basmele si povestile populare romanesti (dezvoltarea imaginatiei, a creativitatii, a spiritului critic, a gustului estetic, imbogatirea vocabularului), cea mai importanta este contributia majora la dezvoltarea imaginarului arhetipal, bazat pe modele, compromis astazi de catre manipularea facuta de imaginarul ideologic al mass-mediei. Copilul descopera modele de "om", care evolueaza de la copilul, cand cuminte, cand nazdravan, la tanarul frumos si curajos, la adultul muncitor si cinstit, pana la batranul intelept si sfatos.

Snoavele sunt expresia intelepciunii practice a omului simplu, a modului in care judeca el viata si lumea inconjuratoare; o intelepciune manifestata prin gluma si vorba de duh. In snoava, copiii descopera reversul calitatilor eroilor din basm: prostie, lenevie, viclenie, uratenie--insusiri "taxate" de popor in aceste istorioare cu talc.

Balada populara, datorita unei poetici traditionale, pastreaza cel mai bine evenimentele din trecutul eroic (nu doar baladele cu tematica din istorie), fara sa devina o cronica istorica. Poetii anonimi au oglindit in creatiile lor viata si nazuintele poporului, lupta lui pentru dreptate si independenta, dar in conditiile artei. Pe langa evidentele valori formative si informative, baladele ofera posibilitatea de a cunoaste profilul psihologic, etic si religios al poporului.

Cantecele formula, numaratorile recitative din folclorul copiilor, cu origini atat de vechi, si functia primordiala de descantec, pot fi si ele folosite in demersul didactic la varsta potrivita, avand caracter instructiv-educativ: dezvolta memoria, imaginatia, atentia, corecteaza pronuntia.

Proverbele si zicatorile exprima, printr-o judecata incifrata in metafore, un adevar ce poate fi aplicat in diferite situatii de viata, avand in primul rand functie formativa. Ca si ghicitorile, ele declanseaza in mintea copilului un intreg si complicat rationament inductiv, contribuind la dezvoltarea gandirii acestuia, intr-un mod placut pentru el. Proverbele, zicatorile pot fi folosite in orice moment al lectiei, la captarea atentiei sau pentru relevarea valorilor morale dintr-un text (vezi anexa 3), pentru formularea concisa a unei concluzii (v. anexa 2). Un proverb poate fi sugestia pentru o compunere proprie a copilului, in care sa exemplifice printr-o situatie concreta adevarul universalvalabil exprimat de intelepciunea populara.

Ghicitorile, atat de indragite de catre copii, pot fi folosite in captarea atentiei la orice disciplina, dar pot fi si subiect de lectie, incluse in jocuri didactice interdisciplinare, contribuind la stimularea creativitatii, imaginatiei, la imbogatirea reprezentarilor copilului (vezi planul de lectie pentru clasa I). Literatura enigmatica si sententioasa reprezinta partea cea mai bine pastrata a literaturii populare, transmitand peste timp intelepciunea si invataturile poporului si trezind respect pentru oamenii simpli, pentru batrani.

In ultimul timp, din cauza constatarii crizei de identitate culturala, nationala observata in randul tinerilor, unele scoli au inceput valorificarea potentialului educativ al folclorului in discipline optionale. Este un inceput imbucurator, insa pentru obtinerea unor rezultate pe termen lung, folclorul trebuie considerat parte componenta a acelei "stiinte nationale", cum o numea Eminescu, alaturi de limba si literatura romana, istoria romanilor si geografia Romaniei. Abordarea interdisciplinara ofera aceasta posibilitate de a trata cu consecventa folclorul, incluzandu-l in disciplinele obligatorii, relevand legatura organica dintre aceste "vertebre ale nationalitatii".

"Interdisciplinaritatea este o forma a cooperarii intre discipline diferite cu privire la o problematica a carei complexitate nu poate fi surprinsa decat printr-o convergenta si combinare prudenta a mai multor puncte de vedere" (13). Istoria romanilor este o disciplina care, cel putin in clasele primare, nu poate fi inteleasa fara aportul literaturii populare (mituri, balade, legende istorice, lirica sociala--"arhive ale popoarelor"), care prezinta istoria asa cum au traito si au simtit-o oamenii simpli, poporul, dar nici fara modul in care s-a reflectat in literatura culta, in sufletul scriitorilor--"sinteza sufleteasca a unui popor la un moment dat" (14), cum spunea Camil Petrescu. O astfel de abordare ar contribui la conturarea unei imagini complexe asupra istoriei, ar trezi sentimentul patriotismului. O modalitate concreta de realizare pot fi sezatorile literare: imbina puncte de vedere ale mai multor discipline intr-o atmosfera destinsa, iar in pregatirea lor copiii sunt implicati direct, activ, au sarcini precise.

Potentialul educational al folclorului si al literaturii populare se refera mai ales la promovarea unor valori (morale, culturale, estetice) si a unor atitudini fata de cultura traditionala, de aceea metodele activparticipative (joc de rol, dramatizare, studiu de caz, proiect, dezbatere etc.) sunt cele mai indicate in formarea si dezvoltarea unor atitudini si valori.

Jocul de rol, definit ca "spontaneitate originala in asimilarea realului" (15), este o metoda eficienta la varstele mici, cercetarile in domeniu demonstrand ca are o mare capacitate de motivare a celor ce invata. Prin joc, anumite subiecte pot deveni relevante sau accesibile. Mai mult, copilul are posibilitatea de a lega usor ceea ce invata de o situatie concreta, constientizand utilitatea cunostintelor si capacitatilor dobandite. Jocul de rol urmareste formarea unui mod de a gandi, simti si actiona intr-o situatie concreta, dezvoltand capacitati empatice si capacitatea de a rezolva situatii problematice, fiind totodata o modalitatea de a verifica corectitudinea si eficienta comportamentului copiilor. Atingerea scopului didactic depinde de prelucrarea didactica a jocului, caci el nu se organizeaza pentru ca este amuzant, ci pentru a facilita intelegerea unor situatii, relatii, implicatii, actiuni, decizii. Metoda jocului de rol se bazeaza pe simularea unor functii, relatii, activitati, fenomene, iar prin practicarea lor elevii devin actori ai vietii sociale, pentru care se pregatesc. Punand elevii sa relationeze intre ei, jocul de rol ii activizeaza din punct de vedere cognitiv si afectiv, iar interactiunile dintre participanti permit autocontrolul eficient al conduitelor, comportamentelor si achizitiilor. Invatatorul are un rol deosebit: el proiecteaza scenariul implicand in activitate elevii, distribuie rolurile pornind de la aspiratiile, aptitudinile si preferintele fiecarui participant, organizeaza activitatea premergatoare, creeaza o atmosfera placuta pentru a-i stimula pe interpreti si a evita blocajele emotionale in interpretarea rolurilor, dirijeaza desfasurarea activitatii.

O modalitate concreta de realizare a unui joc de rol la clasele primare ar fi adaptarea continutului unei opere literare, culte sau populare, din literatura pentru copii, astfel incat sa se preteze unui joc de rol in care sa se imbine simularea unui rol social, analiza si intelegerea unei situatii dintr-o opera literara si extragerea mesajului educational. O poveste ce ar putea fi adaptata unei astfel de activitatii este Ursul pacalit de vulpe, de I. Creanga (o poveste populara, desi nu e poporana), jocul de rol putand fi organizat sub forma unui "Proces literar--Ursul vs. Vulpea" (vezi planul de lectie pentru clasa a II-a). Acest gen de activitate contribuie si la invatarea si exersarea limbajului din perspectiva noului curent educational, Abordarea Integrala a Limbajului (16), ce se axeaza pe invatarea limbajului prin intermediul unor sarcini usoare, in situatii concrete, ce dau sens nevoii de a invata si utiliza un limbaj adecvat (in cazul de fata--limbaj juridic).

In cadrul aceleiasi activitati, la final, pentru evidentierea mesajului educational, se pot trage concluziile folosind metoda brainstorming-ului. La stabilirea verdictului in "procesul literar", "juratii" isi expun pe rand parerea si propun o pedeapsa. "Judecatorul" asculta toate propunerile, se discuta fiecare "verdict", se extrag cateva idei si, de comun acord, se concluzioneaza stabilinduse "verdictul". Cu atat mai atractiv pentru copii, dar si mai relevant pentru extragerea "moralei" din opera va fi cazul in care verdictul si pedeapsa vor fi formulate folosind proverbe populare, demonstrandu-se adevarurile cuprinse in paremiologia populara.

Dramatizarea, varianta a jocului de rol, e o metoda ce valorifica tehnicile artei dramatice (dialog, gest, mimica, decor etc.), prin care se urmareste in special adancirea intelegerii unor aspecte studiate si fixarea lor, pe un fond afectiv intens. Poate fi folosita in orice moment al lectiei la discipline precum literatura, istorie, folclor (dramatizarea unor scene din balade, legende istorice, snoave sau a unor obiceiuri, ritualuri etc.), fiind o activitate interactiva, relaxanta pentru copii, dar poate fi utilizata si la un nivel superior, valorificand toate tehnicile artei dramatice, in programe educationale.

Studiul de caz inseamna prezentarea unui eveniment sau a unei situatii semnificative pentru a fi analizate, explorate si valorificate in scop formativ. Se prezinta cazul, verbal sau ca inregistrare audio, filmare, iar invatatoarea explica sarcina de lucru, apoi lasa timp copiilor pentru a reflecta asupra cazului, ghideaza discutiile pe baza situatiei prezentate. Invatatoarea valorifica discutiile elevilor din punctul de vedere al invatarii, sumarizeaza, trage concluziile, puncteaza anumite aspecte. Obiectul unui studiu de caz poate fi subiectul unei balade, al unei legende istorice sau al unui ritual agrar (Caloianul, Paparudele), prezentat copiilor intr-o inregistrare audiovideo, de preferat, in cadrul unei lectii de stiinte ale naturii pentru compararea stiintificului cu mentalitatea primitiva traditionala, care privea natura si fenomenele naturale ca pe niste divinitati, respectandu-le.

Proiectul (miniproiectul--in functie de varsta copiilor) reprezinta o activitate mai ampla, ce incepe in clasa, prin definirea si intelegerea sarcinii de lucru, eventual si prin inceperea rezolvarii acesteia, se continua acasa, pe parcursul catorva zile sau saptamani, timp in care elevul are consultari permanente cu cadrul didactic, si se incheie tot in clasa prin prezentarea in fata colegilor a unui raport asupra rezultatelor obtinute si, daca este cazul, a produsului realizat.

Proiectul are mai multe etape si poate fi realizat individual sau in grup. Etapele presupun directionarea eforturilor elevilor in doua directii: colectarea datelor / materialelor si realizarea produsului. In alegerea unui proiect trebuie tinut cont de anumite criterii, astfel incat elevii sa manifeste interes pentru subiectul respectiv. Ei trebuie sa cunoasca dinainte unde si cum isi pot gasi resursele materiale si trebuie sa fie nerabdatori sa creeze un produs de care sa fie mandri. Realizarea unui proiect nu necesita numai cunostinte, ci si deprinderi practice, abilitati artistice sau manageriale in cadrul grupului.

Teme pentru proiecte legate de folclor se pot gasi in numar mare, mai ales in zonele rurale, unde traditiile sunt partial conservate, unde copiii mai pot intalni batrani, rapsozi populari de la care pot culege creatii populare ce circula pe cale orala (ghicitori, proverbe, snoave, balade, cantece lirice etc.). De asemenea, invatand la orele de Istorie sau Abilitati practice despre indeletnicirile si mestesugurile traditionale practicate in trecut, copiii ar putea fi indrumati la realizarea unor astfel de produse executate manual (broderii, ceramica, diferite impletituri din rachita, nuiele, incondeiat de oua etc.), mai ales daca in zona mai exista mesteri populari, artisti sau oameni simpli care practica acele indeletniciri traditionale, de la care ar putea sa "fure meserie".

Realizand astfel de proiecte in cursul unui an scolar, la finalul lui invatatoarea poate organiza o activitate de tipul "Ziua muzeului", in cadrul careia elevii sa-si expuna cele mai reusite proiecte realizate pe parcursul anului. Pot fi invitati parinti, profesori, elevi, prieteni, iar elevii clasei organizatoare pot primi diferite roluri in organizarea activitatii: directorul muzeului, care sa faca deschiderea si sa taie panglica, elevi care sa se ocupe de realizarea biletelor de intrare, ghizi care sa indrume vizitatorii si sa ofere indicatii, elevi care sa se ocupe cu realizarea unui fond muzical, a unor "reclame", insigne care sa popularizeze activitatea. Pe langa cunoasterea unor creatii populare si a unor valori spirituale si materiale, realizand astfel de proiecte copiii siar forma deprinderi si priceperi practice, invatand si ce inseamna munca, respectul pentru munca si satisfactia de a construi ceva prin efort propriu, individual sau colectiv.

In lectiile de limba si literatura romana folclorul trebuie folosit in permanenta, iar posibilitatile sunt variate, potrivite fiecarei varste. Metodele, procedeele si strategiile didactice ce pot fi folosite pentru cunoasterea folclorului sunt numeroase, iar multe dintre ele sunt atractive, moderne, cu caracter stimulator.

Dezbaterile problematizate pe baza unor creatii populare pot fi si ele o modalitate de a exploata potentialul educativ cuprins in folclor. O varianta a dezbaterilor poate fi discutia de tip piramida. Aceasta este o metoda activ-participativa, specifica studiului literaturii. Pornind de la un text studiat li se propune elevilor o lista de sase proverbe, care sa aiba legatura cu textul. La inceput elevii lucreaza individual, fiecare alegand din lista numai trei proverbe pe care le considera potrivite pentru esentialul textului. In a doua faza se lucreaza in perechi, prin negociere, si se aleg doar doua proverbe acceptate de ambii elevi in egala masura; mai departe se formeaza grupe de cate cinci sau sase elevi, ce aleg un singur proverb ce intruneste adeziunea majoritatii membrilor echipei, iar la final intreaga clasa voteaza un singur proverb, acceptat ca valid de majoritatea (vezi planul de lectie pentru clasa a III-a). Votul va genera discutii pro si contra, activand intreg colectivul si starnind interesul tuturor.

Un procedeu de evaluare, specific literaturii, il constituie stabilirea succesiunii evenimentelor: dupa lectura unui text, invatatoarea poate pregati coli pe care sunt scrise evenimentele. Acestea sunt amestecate, iar elevii au ca sarcina ordonarea lor cronologica. Poate fi folosit dupa lectura unor basme, balade sau chiar dupa vizualizarea unor ritualuri, obiceiuri etc.

Alt procedeu, menit sa starneasca interesul pentru continutul unei opere, este acela al anticiparilor. Elevii pot lucra individual sau grupat; li se cere ca, pornind de la titlul unui text, sa faca predictii in legatura cu tema. Raspunsurile vor fi redactate pe o jumatate de pagina si vor fi revazute dupa parcurgerea textului. Cei care au dat raspunsuri apropiate de adevar isi vor prezenta argumentele pe baza carora au facut predictiile. Poate fi folosit la lectura unei snoave, balade, legende.

Diagrama Venn poate fi folosita mai ales la studierea unui basm, dar nu numai. Se cere elevilor sa faca o prezentare grafica a doua personaje, in ceea ce au asemanator si diferit (Calin si fratii mai mari--din povestea Calin Nebunul, Praslea si zmeii sau Fat-Frumos si zmeul etc.).

Jurnalul cameleon este o metoda folosita in lectiile de comunicare orala, prin care elevul trebuie sa prezinte acelasi eveniment din perspective diferite: trist, vesel, revoltat, multumit etc. Un subiect ce s-ar preta unor astfel de aborbari ar fi cel al unei snoave, avand o actiune simpla, dar personaje bine conturate, atat pozitive, cat si negative.

Metodele si procedeele prezentate sunt menite de a dinamiza procesul de invatamant, de a evita rutina din clasa, ce duce adesea la oboseala, dezinteres, refuzul de a invata. Astfel de metode preponderent interactive, participative si colaborative, centrate pe elev, pot trezi interesul copiilor atat pentru invatarea scolara, cat si pentru cultura populara.

Cunoasterea culturii populare inseamna pentru ei, in viata de scolar, intelegerea profunda a literaturii culte (operele lui Eminescu, Arghezi, Sadoveanu, Blaga etc.) a istoriei; pentru viitorii adulti inseamna formarea unei constiinte nationale de fier, iar pe termen lung, pentru cultura romaneasca inseamna evolutie.

Note

(1) Apud Gh. Vrabie, Folclor. Obiectul--principii--metoda, categorii, Bucuresti, Editura Academiei Romane, 1970, p. 88-89.

(2) v. Grigore Georgiu, Curs de filosofia culturii, Bucuresti, Editura Comunicare.ro, 2004, p. 70-91.

(3) Mihai Pop, P. Ruxandoiu, Folclor literar romanesc, I, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1990, p. 34.

(4) N. Ionescu, Globalizare si identitate nationala, in "Revista de arta si cultura Iosif Vulcan", editia online, nr. 27.

(5) Ibidem.

(6) N. Iorga, Cugetari, Bucuresti, Editura Albatros, 1972, p. 119.

(7) L.N. Tolstoi, Texte pedagogice, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1960, p. 390.

(8) v. Mircea Malita, Zece mii de culturi, o singura civilizatie, Bucuresti, Editura Nemira, 1998, p. 24-25.

(9) M. Eminescu, Materialuri etnologice, in "Scrieri politice si literare", site-ul cit.

(10) Constantin Noica, Eminescu sau ganduri despre omul deplin al culturii romanesti, Bucuresti, Editura Eminescu, 1975, p. 12.

(11) N. Iorga, op. cit., p.97.

(12) G. Calinescu, Estetica basmului, Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1965, p. 9.

(13) C. Cucos, Pedagogie, Iasi, Editura Polirom, 1996, p. 77.

(14) C. Petrescu, Suflet national. Analiza descriptiva a termenului, in vol. "Teze si antiteze", Bucuresti, Editura Cultura Nationala, 1936.

(15) C. Cucos, op. cit., p. 60.

(16) v. M. Dumitrana, Abordarea integrala a limbajului--o alternativa adaptabila, in "Revista Psihopedagogia copilului", nr. 5-6, Craiova, Editura Reprograph, 2007-2008, p. 27-47.
COPYRIGHT 2009 University of Craiova
No portion of this article can be reproduced without the express written permission from the copyright holder.
Copyright 2009 Gale, Cengage Learning. All rights reserved.

Article Details
Printer friendly Cite/link Email Feedback
Title Annotation:STUDII MEDIA
Author:Vieru, Manuela Popescu
Publication:Revista de Stiinte Politice
Article Type:Report
Date:Jul 1, 2009
Words:4468
Previous Article:Uniunea Europeana in oglinda presei.
Next Article:TVR Craiova si procesul de armonizare a principiilor regionale si europene.

Terms of use | Copyright © 2017 Farlex, Inc. | Feedback | For webmasters