Printer Friendly

Metoda exegetica de interpretare: dogma completitudinii legii si omnipotenta legiuitorului.

I. Fetisismul legii

Ulterior promulgarii in 1804 a Codului civil (1), a luat nastere scoala exegezei ce pretindea ca dreptul trebuie redus la lege, mai mult, dreptul civil la Codul lui Napoleon (2). Legiuitorul era expresia legii si a vointei generale, prin urmare singura sursa de drept (3).

Iluministii au aratat in general neincredere fata de activitatea de interpretare. De aceea scoala exegezei a impus o subordonare rigida a judecatorului fata de lege, recunoscand ca si metoda de interpretare, numai pe cea literala (4). in acest sens, "a interpreta vrea sa zica a se substitui insusi celui care a scris legea si a investiga ceea ce probabil a decis legiuitorul [...]. A interpreta inseamna a afla ce a spus legiuitorul si este o atributie a puterii legislative pe care si-o aroga judecatorul." (5)

Codul lui Napoleon de la 1804 continea un articol referitor la interpretare. Este vorba de art. 4 ce impunea judecatorului obligatia de a judeca si in conditiile in care legea pastra tacere sau in caz de obscuritate sau insuficienta a ei. Altfel, potrivit aceluiasi articol, judecatorul s-ar fi facut vinovat de denegare de dreptate. Prin urmare, prevederea din cod face referire la obligatia instantei de judecata de a solutiona orice litigiu. Se dorea astfel a se evita o practica judecatoreasca din timpul Revolutiei, potrivit careia atunci cand judecatorul nu dispunea de o norma juridica expresa, trimitea cauza la legiuitor pentru a da o decizie, recurgandu-se de fiecare data la interpretarea autentica. Aceasta practica nu este in conformitate cu principiile iluministilor deoarece in acceptiunea acestora, o norma ce emana cu ocazia unui caz concret poate dobandi foarte greu caracter general si abstract, caracteristici ce sunt considerate a fi esentiale pentru norma juridica. intr-o atare situatie, s-ar fi ajuns in situatia crearii de privilegii si inegalitati (6). Tocmai acesta a fost scopul pentru care a fost introdus art. 4. Astfel ca judecatorul este obligat sa judece in orice situatie.

Cu toate acestea, era necesar sa i se furnizeze judecatorului criterii dupa care sa decida in caz de obscuritate, insuficienta si tacere a legii. in acest scop a fost prevazut art. 9 din proiectul codului (7). Acest articol recunostea o putere creativa judecatorului pe care il indemna sa apeleze la dreptul natural (8). Acest articol, desi a fost eliminat in cele din urma din textul final, prezinta totusi importanta prin prisma faptului ca el statueaza ca judecatorul este un ministru de echitate atunci cand nu exista o lege precisa. Se aprecia astfel necesar ca judecatorul, in situatia tacerii legii, sa faca uz de echitate. Suprimarea acestui articol schimba sensul art. 4, care nu mai este inteles in sensul dorit de autorii codului, adica precum o obligatie a judecatorului de a decide in orice caz si ca o atestarea a puterii creative a acestuia de care va face uz odata cu luarea deciziei, ci va fi inteles in sensul ca intotdeauna trebuie gasita o norma aplicabila cazului concret. Aceasta gandire se va concretiza in principiul completitudinii legii si va da nastere unei scoli de juristi, interpreti ai Codului lui Napoleon, care au elaborat o metoda de interpretare ce respecta dogma completitudinii. Convingerea pe care o impartaseau acestia era ca intre drept si lege exista o identitate absoluta (9). Prin urmare, Codul napoleonian contine solutia tuturor chestiunilor juridice (10). Este ceea ce s-a numit fetisismul legii (11).

In acest context, singura sarcina a juristului este de a elabora o metoda de interpretare care sa permita aflarea a ceea ce deja textul de lege continea. Loialitatea fata de lege a insemnat astfel un cult fata de lege si exegeza formulei legislative 12).

In climatul codificarii napoleoniene si al scolii exegezei, nu exista intr-adevar nicio diferenta intre interpretare si stiinta juridica (13). in timp ce interpretarea avea ca si scop aflarea semnificatiei dispozitiei juridice, stiinta ingloba principiile de reglementare (14). Prin urmare, "stiinta dreptului era stiinta legii codificata." (15

Regulile metodei exegetice au ca si scop aflarea intentiei legiuitorului (16) si sunt in principal reguli gramaticale. Dar metoda exegetica face uz si de principiile generale de drept, de logica formala si de analogie, adica procedee ale interpretarii logice, cat si de metode de tip istorico-psihologic (17), precum recurgerea la actele preparatorii. Rezultatul interpretarii va fi just si precis numai in conditiile in care era respectata vointa legiuitorului. S-a ajuns chiar la a institui fictiunea vointei prezumata a legiuitorului. Aceasta fictiune constituia rezolvarea pentru situatiile in care vointa reala a legiuitorului nu rezulta in mod clar din textul legislativ. insa aceasta fictiune juridica "este o arma cu dublu tais" (18) in sensul ca invocarea acestei vointe pretinse servea ca justificare pentru eliminarea orice alte interpretari sau pentru introducerea unor elemente evolutive, astfel ca doar aparent era salvata dogma omnipotentei legiuitorului (19).

Scoala exegezei s-a impus un secol. Ea a influentat mentalitatea juristilor si a judecatorilor. Cu toate acestea, interpretarea bazata pe vointa legiuitorului, adica o interpretare in genere subiectiva, a fost inlocuita de interpretarea bazata pe vointa legii, adica o interpretare obiectiva. Aceasta interpretare obiectiva permite in mod evident interpretarea evolutiva (20). Cu fiecare dintre cele trei faze, corespunzatoare a trei generatii de juristi ce a presupus aceasta scoala (21), ea s-a indepartat in mod progresiv de la intentia legiuitorului la vointa obiectiva a legii. Chiar si in aceste conditii, adeptii acestei scoli nu au abandonat niciodata cultul textului legislativ, caracterul descriptiv ramanand un pilon ferm al scolii exegezei (22). Dimpotriva, ei au recunoscut mereu o autonomie a istoriei.

II. Tehnicile interpretarii exegetice

Pentru a afla vointa legiuitorului, trebuie in prima faza sa avem in vedere lucrarile pregatitoare care evidentiaza motivele si dezbaterile parlamentare (23). Aceasta cercetare se realizeaza in scopul de a clarifica textele obscure si de a le revela obiectivul. Analizand aceste aspecte premergatoare adoptarii legii (24), se ajunge la aflarea lui ratio legis . Astfel, interpretul nu se limiteaza la simplele speculatii, cel mai probabil, ale autorilor textelor. insa nu toate lucrarile pregatitoare au aceeasi valoare. Proiectele de legi ce contin expunerea de motive sunt cele mai importante. Apoi rapoartele comisiilor, in conditiile in care sunt clare si precise, sunt cele care evidentiaza intentiile ce se urmaresc in cadrul procesului de elaborare a legii. in schimb, dezbaterile parlamentare sunt cele care se remarca prin contradictorialitate si prin urmare ele nu pot oferi informatii concrete referitor la originea textelor (25).

Aflarea sensului unui text prin raportare la propriul sau continut este rezultatul utilizarii mai multor procedee logice. Argumentele a pari, a contrario si a fortiori sunt cel mai des utilizate de adeptii scolii exegetice. Argumentul a pari, prin analogie (26), se foloseste atunci cand ne confruntam cu absenta unei reguli care sa reglementeze o anumita situatie. in aceasta imprejurare, pentru a rezolva respectiva cauza, se va recurge la o norma asemanatoare (27). Prin utilizarea argumentului a fortiori se ajunge la concluzia ca ratiunea aplicarii unei norme juridice unei situatii neprevazute de text este si mai puternica decat in situatia avuta in vedere in mod expres de norma. Sintetizand, este vorba de faptul ca cine poate mai mult, poate mai putin (28). in cazul argumentului a contrario, daca o regula se aplica in anumite conditii, regula contrara trebuie sa fie aplicata cand aceste conditii nu sunt indeplinite (29).

In confruntarea dintre un text ce prevede o norma generala si un text ce implica o norma speciala, regula speciala este cea care va trebui sa fie aplicata situatiei speciale. insa daca o situatie nu se incadreaza in limitele impuse de norma speciala, atunci norma generala isi recapata intaietatea. Este vorba aici de principiul specialia generalibus derogant si de principiul interpretarii stricte in materie de exceptii. Mai mult, fidelitatea fata de textul propriu-zis ii interzice interpretului sa introduca alte conditii sau sa faca anumite distinctii atunci cand legea nu a facut o atare mentiune (ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus) (30).

III. Declinul exegezei (31)

O critica a exegezei a avut in vedere valoarea lucrarilor pregatitoare, valoare care nu este una absoluta (32). Aceasta afirmatie este dovedita de imprejurarea ca, nu in putine situatii, motivele ce au stat la baza adoptarii unei legii nu sunt in mod clar evidentiate si retinute ca atare tocmai pentru ca odata cu dezbaterile parlamentare, au existat opinii divergente (33).

Insa critica cea mai importanta adusa scolii exegetice a fost cea referitoare la fetisul legii scrise si codificate (34). Aceasta critica a fost realizata in principal de doctrinari precum: Labbe, Saleilles, Bufnoir si mai ales Geny (35). Contextul social, economic si politic din Franta, de la sfarsitul secolului al XIX-lea, era cu totul altul decat cel din 1804. Este si motivul pentru care doctrinarii acestui sfarsit de secol nu mai admiteau ca dreptul pozitiv trebuie aplicat tinandu-se cont, in mod exclusiv, de intentia legiuitorului napoleonian. Se dorea o liberare a interpretului de vointa legiuitorului, prin acordarea "dreptului viu" mijloacele de satisfacere a nevoilor societatii de la un moment dat.

A intelege dreptul presupune a nu neglija nici activitatea realizata de cei care il aplica, nici activitatea desfasurata de cei care il creeaza. Astfel ca interpretarea dreptului implica o reflectie asupra elaborarii, genezei normelor, asupra tehnicilor de aplicare ale acestora cat si asupra obiectivelor ce se doresc a fi atinse cu ocazia respectivelor norme.

Admiterea in prezent a existentei unei anumite libertati in interpretare a judecatorului, care nu se rezuma intotdeauna la o simpla deductie ce se realizeaza plecand de la textul propriu-zis, nu trebuie sa indeparteze interpretul de textul in sine. Interpretul trebuie sa afle si intentia ce a ghidat redactarea acelui text (36). De altfel, interpretul trebuie sa tina cont, pe langa de spiritul legii, si de spiritul dreptului in ansamblu.

Se observa ca metoda exegetica nu a fost eliminata, ci completata cu alte metode. Procedeele logice precum argumentele prin analogie, a contrario sau a fortiori, rationamentul inductiv si deductiv, principiul concilierii textelor dupa natura lor raman principalele instrumente ale interpretarii. Reformele actuale, modificarea vechilor coduri, abundenta textelor legislative au provocat renasterea exegezei si prin urmare o accentuare a interesului asupra lucrarilor pregatitoare, si aceasta deoarece noutatea regulilor faciliteaza si justifica cercetarea vointei legiuitorului (37). Exegeza moderna a progresat datorita imbogatirii metodelor de investigare, cat si datorita multiplicarii surselor de investigare. Mai mult, cat timp judecatorul respecta limitele ce ii sunt impuse de ordinea juridica, de exemplu ierarhia normelor in sistem, el se bucura de o anumita libertate de apreciere (38).

Note:

(1) Codificarea napoleoniana era o opera legislativa fara precedent Ea avea ca scop unificarea dreptului francez si totodata impunea o ordine sociala noua. Aceasta noua reglementare a atras multi admiratori din randul juristilor.

(2) Charles Perelman, Logique juridique. Nouvelle rhetorique, Dalloz, Paris 1999, p. 23; Valentin Al Georgescu, Dreptul roman in lumina noilor conceptii ale metodei istorice in Atheneum, anul I, nr. 5/1935, Iasi, p. 614.

(3) Gilles Taormina, Introduction a l'etude du droit Presses Universitaires d'Aix-Marseille, Marseille 2005, p. 265.

(4) Francesco Viola, Orientamenti storci in tema di interpretazione della legge, Edizioni Celup S.R.L, Palermo 1975, p. 52.

(5) Pietro Verri, Sulla interpretazione delle leggi in Il Caffe 1764-1766 tomo II, a cura di G. Francioni, S. Romagnoli, Bollati Boringhieri Editore, Torino 1993, p. 700: "Interpretare vuol dire sostituire se stesso al luogo di chi ha scritto la legge, e indagare cosa il legislatore avrebbe verosimilmente deciso net tale o nel tal altro caso, su cui non parla chiaramente la legge. Interpretare significa far dire al legislatore piu di quello che ha detto e quel piu e la misura della facolta legislatrice che si arroga il giudice."

(6) Francesco Viola, Orientamenti storici in tema di interpretazione della legge, op. cit., p. 53.

(7) Acest articol avea urmatoarea formulare: "in materie civila, judecatorul, in lipsa unei legi exprese, este un ministru de echitate. Echitatea presupune intoarcerea la legea naturala [...]." ("Nelle materie civili, il giudice, in mancanza di leggi precise, e un ministro di equita. L'equita e il ritorno alla legge naturale e agli usi accolti nel silenzio della legge positiva.")

(8) Portalis, Discours preliminaire du premier projet de Code civil: "Quand la loi est claire, il faut la suivre ; quand elle est obscure, il faut en approfondir les dispositions. Si l'on manque de loi, il faut consulter l'usage ou l'equite. L'equite est le retour a la loi naturelle, dans le silence, l'opposition ou l'obscurite des lois positives."

(9) Francesco Viola, Orientamenti storici in tema di interpretazione della legge, op. cit., p. 53.

(10) scoala exegezei, plecand de la postulatul ca totul este, cel putin in mod implicit, continut de lege, admitea ca interpretul nu trebuie decat sa cerceteze amanuntit textul pentru a descoperi gandirea legiuitorului. Prin urmare, a face exegeza textului presupunea a-i cauta semnificatia si a-i intelege sensul prin simpla analiza a textului insusi, interpretul avand posibilitatea, la nevoie, de a se ajuta de lucrarile pregatitoare.

(11) B. Starck, H. Roland, L. Boyer, Introduction au droit cinquieme edition, Editions Litec, Paris 2000, p. 116.

(12) Francesco Viola, Orientamenti storici in tema di interpretazione della legge, op. cit., p. 54.

(13) C. Demolombe, Cours de Code Napoleon. Traite de la publication des effets et de l'application des lois en general, de la jouissnace et de la privation des droits civils, des actes de l'etat civil et du domicile, trosieme edition, Auguste Durand/L. Hachette et Cie, Paris 1865, p. 138: "L'interpretation des lois, c'est la science ellememe tout entiere! C'est le grand et difficile probleme, dont la connaissance fait le jurisconsulte vraiment digne de ce nom."

(14) Idem, p. 55.

(15) Ibidem.

(16) Canonul intentiei autorului a dorit mereu sa raspunda la cel putin trei exigente permanente ale dreptului: 1. necesitatea unei garantii a coerentei legislative; 2. necesitatea mentinerii unei distinctii intre producerea dreptului si aplicarea sa; si 3. necesitatea intelegerii activitatii legislative ca fiind o opera rationala. in acest sens a se vedea Francesco Viola, Ermeneutica e diritto in Ars interpretandi. Annuario di ermeneutica giuridica 1996: Ermeneutica e applicazione, CEDAM, p. 182.

(17) Prevalenta metodelor de tip istoricopsihologice a condus la o interpretare statica si conservatoare ce nu a favorizat deloc evolutia dreptului si adaptarea lui la schimbarea conditiilor sociale.

(18) Francesco Viola, Orientamenti storici in tema di interpretazione della legge, op. cit., p. 54.

(19) Ibidem.

(20) Francesco Viola, Orientamenti storici in tema di interpretazione della legge, op. cit., p. 55.

(21) Evolutia exegezei in cursul secolului al XIX --lea a cuprinde trei faze: faza instaurarii, pana aproximativ in 1840; faza apogeului, pana in 1880; si faza declinului, pana in 1899 cand Geny introduce libertatea de cercetare stiintifica.

(22) Sub imperiul vointei legiuitorului, omul de stiinta isi limita activitatea exclusiv la campul exegetic, adica el descria dreptul scris si nimic mai mult.

(23) Henri Capitant, Les Travaux preparatoires et Interpretation des Lois in Recueil d'etudes sur les sources du droit. En lhonneur de Frangois Geny, tome II: Les sources generales des systemes juridiques actuels, Librairie du Recueil Sirey, Paris 1934, p. 204-214.

(24) Portalis, Discours preliminaire du premier projet de Code civil: "Les lois ne sont pas de purs actes de puissance ; ce sont des actes de sagesse, de justice et de raison. Le legislateur exerce moins une autorite qu'un sacerdoce. Il ne doit point perdre de vue que les lois sont faites pour les hommes, et non les hommes pour les lois ; qu'elles doivent etre adaptees au caractere, aux habitudes, a la situation du peuple pour lequel elles sont faites [...]"

(25) Jean-Louis Bergel, Theorie generale du droit 4e edition, Dalloz, Paris 2004, p. 265.

(26) Argumentul prin analogie este exclus de exigenta unei interpretari stricte in materia dreptului penal sau atunci cand vine vorba de exceptii.

(27) Jean-Louis Bergel, Theorie generale du droit, 4e edition, op. cit., p. 265.

(28) Ibidem.

(29) Idem, p. 266.

(30) Ibidem.

(31) Jean-Luc Aubert, Introduction au droit et themes fondamenteaux du droit 11e edition, Dalloz, Paris 2006, pp. 117-118.

(32) Henri Capitant, Interpretarea legilor dupa lucrarile pregatitoare tradus de Const. Ganea in Pandectele Romane parte 2, 1936, p. 9: "Trebuie oare sa recurgem la lucrarile pregatitoare ale unei legi, pentru a interpreta dispozitiunile sale? [...] aceasta metoda e condamnata de experienta, caci niciodata n-a dat rezultate bune."

(33) Ibidem: "Legea este expresiunea vointei autorilor ei. [... ] Dar noi contestam ca se poate descoperi aceasta vointa in discutiunile adunarilor, compuse dintr-un numar mare de persoane, unde toate parerile sunt exprimate, unde oratorii afirma idei, fara sa fi studiat si adancit in de ajuns spiritul si economia proiectelor. Dualitatea Camerelor, diversitatea parerilor enuntate, contradictiunile de care furnica discutiunea, ridica orice autoritate opiniilor ce sunt expuse, in ceea ce priveste interpretarea textului ce va rezulta". Mai mult, "nimeni nu exprima acolo decat vederile sale personale; nimeni nu se poate crede ca a exprimat sentimentul general, adica ceea ce se numeste spiritul legii. [...] Obscuritatile, contrazicerile, ce se intalnesc prea des in legile de astazi [... ] rezulta tocmai din confuziunea discutiunii, din parerile divergente sustinute, din modificarile insuficient studiate, ce sunt aduse textelor in cursul dezbaterilor." De aceea, "experienta dovedeste ca documentele parlamentare nu servesc decat sa sprijine parerile divergente ale interpretilor. Cu aceeasi convingere, fiecare le invoca in sprijinul interpretarii pe care o sustine."

(34) Christophe Jamin, La construction de la pensee juridique frangaise: interrogations sur un modele original a l'aune de son anti-modele in L 'architecture du droit. Melanges en lhonneur de Michel Troper, Etudes coordonnees par Denys de Bechillon, Pierre Brunet, Veronique ChampeilDesplats et Eric Millard, Economica, Paris 2006, p. 504.

(35) Francois Terre, Introduction generale au droit 8e edition, Dalloz, Paris 2009, p. 470.

(36) Zygmunt Izdebski, De quelques aspects de Interpretation des lois in Revue internationale de droit compare vol. 13 No 4/1961, p. 755.

(37) Jean-Louis Bergel, Theorie generale du droit, 4e edition, op. cit., p. 268.

(38) Ibidem.

Oana Maria BALAN,

Universitatea din Craiova,

Facultatea de Drept si stiinte Administrative,

E-mail: oana_29_07@yahoo.com
COPYRIGHT 2011 University of Craiova
No portion of this article can be reproduced without the express written permission from the copyright holder.
Copyright 2011 Gale, Cengage Learning. All rights reserved.

Article Details
Printer friendly Cite/link Email Feedback
Title Annotation:TEORIE POLITICA
Author:Balan, Oana Maria
Publication:Revista de Stiinte Politice
Article Type:Report
Date:Apr 1, 2011
Words:2940
Previous Article:Consideratii privind filosofia politica a statului in viziunea unor intelectuali europeni din secolele XV-XVI.
Next Article:Positive freedom in Europe's democracy. Aspects and dilemmas upon the liberty's approach.

Terms of use | Copyright © 2017 Farlex, Inc. | Feedback | For webmasters