Printer Friendly

Guvernanta, de la Aristotel la Uniunea Europeana.

Problema organizarii, conducerii, si dirijerii vietii sociale, in special a celei politice, intr-un cuvant, a guvernarii a constituit si constituie si astazi o tema majora a gandirii si practicii politice. Importanta acesteia decurge din faptul ca de modul cum este realizata in practica, de calitatea si eficienta actului de guvernare, depinde in mare masura infaptuirea aspiratiilor, dezideratelor si intereselor oamenilor. De aceea, inca din antichitate guvernarea a nascut vii si aprinse dezbateri si controverse, asupra ei aplecandu-se filosofii, istoricii, ganditori ai lumii antice, in special cei din Grecia si Roma. Platon, dar mai cu seama Aristotel interesati de realizarea Binelui comun, au vazut in guvernare si formele sale conditia infaptuirii acestuia. Drept urmare, Aristotel in lucrarea sa Politica, va avea ca principal subiect de analiza guvernarea, natura si formele sale de realizare in practica sociala. Natura acesteia este data de cine si in folosul cui guverneaza, conducerea putand fi facuta fie in conformitate cu Binele comun, sau in virtutea intereselor personale. Pornind de al un set de criterii cum ar fi moralitatea, numarul si calitatea celor ce exercita puterea, Aristotel identifica sase forme de guvernamant, trei pure sau normale (monarhia, aristocratia si politica), care pun in centrul guvernarii scopul moral si trei impuse, anormale (tirania, oligarhia si democratia) care sunt deviate de la scopul moral al guvernarii si pe care le si defineste (1). Preocupat de asigurarea stabilitatii si echilibrului statului, a diminuarii tensiunilor sociale si a "calmarii" demosului, Aristotel propune guvernarea mixta, o imbinare intre trasaturile guvernarii republicane considerata a majoritatii si a interesului general cu cele ale aristocratiei. Dupa ganditorul grec, guvernarea mixta este singura in masura sa "asigure cumpatarea si calea de mijloc si constituie lucrul cel mai bun ... dintre toate bunurile" (2).

Ideea guvernarii mixte ca un compromis intre guvernarea republicana si cea aristocratica o intalnim si in lumea romana, mai intai la Polibiu si apoi la Cicero. Incercand sa atenueze criza statului roman din cursul secolului I i. Ch., Cicero in lucrarile sale Despre stat si Despre legi, aflat sub influenta tezei guvernarii mixte a lui Polibiu, incearca sa o impuna Romei antice sub forma principatului, o imbinare intre monarhismul absolut al imparatului si mentinerea formala a republicii si institutiilor sale democratice.

Guvernamantului monarhic absolutist specific feudalismului i s-a contrapus, in special in perioada de descompunere a sa, numeroase alternative de guvernare, cele mai multe fiind initiate si promovate de noua clasa in formare si afirmare burghezia.

In acest efort de creare si promovare a unui nou tip de guvernare compatibil cu noile legitati ale dezvoltarii sociale, se inscrie teoria politica a guvernamantului promovata de Charles Louis Montesquieu. In plin iluminism, filosoful, istoricul si omul politic Ch. L. Montesquieu in lucrarea sa Despre spiritul legilor sau Tratatul politic initiaza o teorie a guvernamantului, a naturii, formelor si principiilor sale, in special al separatiei si reprezentativitatii. Intregul demers politic se fundamenteaza si porneste de la lege, considerata temeiul oricarei societati.

"Legile, in intelesul cel mai larg sunt raporturile necesare care deriva din natura lucrurilor, si, in acest sens, tot ce exista are legile sale" (3). Din legile generale isi trag esenta cele civile, si politice care trebuie sa serveasca guvernamantului. Daca legile generale creeaza cadrul existentei societatii, cele particulare cum e cazul celor politice, guvernamantul acesteia.

Desi identifica trei forme de guvernamant (republican, monarhic si despotic) pe care le si defineste, in conceptia lui Montesquieu orice guvernare este caracterizata de doua mari elemente prin care acestea se deosebesc unele de altele: natura lor ce defineste modul de detinere si exercitare al puterii; principiul, "acel ansamblu de marimi specifice ce fac trecerea la moravuri si la comunicare" (4). Daca natura face sa existe guvernarea, principiul o face sa actioneze, o pune in miscare. De aceea, legile trebuie sa se afle in mod egal atat in natura cat si in principiul guvernarii. Legile nu numai ca fundamenteaza guvernamantul ci sunt si singurele in masura sa asigure egalitatea oamenilor in societate. "In stare de natura, oamenii se nasc desigur egali, dar ei nu pot ramane asa. Societatea face ca egalitatea dintre ei sa dispara si ei nu devine iarasi egali decat datorita legilor" (5).

Racordat la cerintele noii dezvoltari sociale ce impuneau un regim democratic, Montesquieu face o pertinenta analiza a guvernamantului republican, avansand pentru acea perioada idei democratice, revolutionare. In regimul republican, natura sa este data de detinerea in intregime sau in parte a puterii de catre popor, iar principiul este virtutea.

Intr-o republica, virtutea este insasi dragostea de republica, ea e un sentiment nu un sir de cunostinte. Ea este singura unde exista dragostea de democratia; iar dragostea de democratie este dragostea de egalitate. Intr-o democratie alaturi de egalitate trebuie sa existe si libertatea, indeosebi cea politica. Aceasta insa nu este sinonima cu vointa cetateanului de a face ce vrea. Intr-un stat de drept unde exista legi, libertatea este dreptul de a face tot ceea ce ingaduie legile. "Libertatea politica pentru un cetatean este linistea sufleteasca izvorata din convingerea fiecaruia ca se afla in siguranta si pentru ca exista aceasta libertate guvernamantul trebuie sa fie alcatuit in asa fel, ca un cetatean sa nu aiba teama de alt cetatean" (6).

Intrucat niciunul din regimurile politice analizate nu-l satisfac, din dorinta de a reforma si limita absolutismul monarhic care nu era in concordanta cu noul spirit si cerinte ale dezvoltarii sociale, dar si de a asigura democratismul politic, in special libertatea si egalitatea politica cerute cu insistenta de noua clasa in formare si afirmare burghezia, Montesquieu avanseaza un sistem de guvernamant bazat pe principiile separatiei si reprezentativitatii puterii, "Experienta dintotdeauna ne invata ca orice om care detine o putere este inclinat sa abuzeze de ea si ca merge mai departe pana da de granita. Pentru a nu exista posibilitatea de a se abuza de putere, trebuie ca prin randuieli stabilite puterea sa fie infranta de putere" (7).

In conceptia lui Montesquieu, separarea puterilor insemna a anula o distribuire a atributelor si prerogativelor sale, o echilibrare a lor printr-o contrapondere. "Pentru a forma o guvernare moderata, puterile trebuie combinate, reglate, facute sa actioneze, trebuie atasat un lest uneia pentru a o face pe cealalta sa renunte, este o capodopera legislativa ce nu poate fi implinita de hazard sau de prudenta" (8).

Pentru Montesquieu separatia puterilor este impusa de insasi actul de conducere, de necesitatea asigurarii libertatii. Atunci cand in mainile aceleiasi persoane sau aceluiasi corp de dregatori se afla intrunite puterea legislativa si cea executiva nu exista libertate. Nu exista libertate, nici daca puterea judecatoreasca nu este separata de cea legislativa si executiva.

Un al doilea principiu de esenta burghezo-liberala pus in discutie de Montesquieu este cel al reprezentativitatii. In fapt, prin el se urmarea a-l face operational pe cel al separatiei, in special al legislativului. "Intrun stat liber--apreciaza Montesquieu--fiecare om trebuie sa se conduca singur, sar cuveni ca intreg poporul sa detina puterea legislativa; deoarece aceasta nu este cu putinta in statele mari si poate da nastere la multe neajunsuri si in cele mici, trebuie ca poporul sa faca prin reprezentantii sai tot ce nu poate sa faca el insusi." (9) Impunerea si justificarea acestui principiu este aceia ca reprezentantii fata de popor au superioritatea ca sunt capabili sa dezbata treburile publice, pe cand poporul, nu este apt pentru aceasta, fapt considerat de Montesquieu unul din marile neajunsuri ale democratiei. De fapt, Montesquieu nu se ridica impotriva democratiei in general, ci a celei directe, el pledand pentru forma sa reprezentativa. Desi nu o face explicit, el se pronunta pentru un vot cenzitar dupa modelul celui englez. "Dreptul de a-si da votul pentru alegerea reprezentantului trebuie sa-l aiba, in districtele respective, toti cetatenii cu exceptia celor care sunt de o conditiei atat de inferioara incat sunt considerati lipsiti de vointa proprie". (10)

Teoria politica a lui Montesquieu a avut ca model sistemul politic englez, monarhia sa constitutionala considerat la acea vreme cel mai avansat, este in cea mai mare masura de esenta democratica, ea a stat la baza fundamentarii revolutiei franceze de la 1789 si a guvernamantului politic liberal. Caracterizandu-l pe Montesquieu, Pierre Manent aprecia "liberalismul lui Montesquieu nu este agresiv sau ursuz ca cel al lui Locke. Montesquieu este liberal nu doar in principiile sale, ci si in dispozitia si in tonul sau" (11).

Desi nu este un stat si probabil, asa cum se precizeaza in Tratatul de la Lisabona va evolua "fara superstat federal", Uniunea Europeana este o entitate politica si economica de sine statatoare cu rol major in realizarea si derularea vietii internationale. Extinderea si evolutia va impune cu necesitate un sistem propriu de guvernare. Sistemul de guvernanta al U.E. este unul nou, pe care nu il regasim in trecutul sau prezentul sistemului politic, el nu poate fi comparat nici cu cel al statului national, federal sau confederal, ci e unul specific unei comunitati politice si economice supranationale a carei functionare se bazeaza pe tratate si institutii comune, pe valori si principii noi, democratice. In aceasta situatie, nu avem de a face cu un tip clasic de guvernare, ci cu unul specific, neintalnit in practica vietii sociale, ceva intre tipuri si nivele de guvernare nationale, subnationale si supranationale (12). Este asa numita "guvernare multinivel" sau "guvernarea la niveluri diferite" (13).

Prima utilizare a termenului de guvernanta in sensul actual, a fost folosit de Banca Mondiala, care intr-un raport publicat in 1989, privind dezvoltarea economica a tarilor africane vorbea despre "o criza a guvernamantului", privita ca maniera de exercitare in sens pozitiv a actului guvernarii de catre statele post-coloniale impreuna cu organismele economice financiare internationale si alti agenti economici.

Raportul lasa sa se inteleaga ca este nevoie de un nou sistem de guvernare, bazat pe principii si relatii noi intre statele nationale, organizatii internationale, societati civile, intreprinderile si o societatile multinationale care sa conduca la o mai buna gestionare a afacerilor. Banca Mondiala incerca sa introduca depolitizarea si dezideologizarea economiei si finantelor prezentate ca elemente ale oricarei societati moderne care trebuie sa functioneze bine, eficient si integru, oricare ar fi fortele politice aflate la putere (14).

Transformarile petrecute in relatiile internationale postbelice incepute cu sfarsitul Razboiului Rece, continuate cu prabusirea regimurile comuniste, dezintegrarea URSS, procesele de integrare regionala, globalizarea si mondializarea impune restructurarea, reconfigurarea relatiilor dintre state, reasezarea rolului statului national, regandirea raporturilor de putere, a mecanismelor exercitarii acesteia, a participarii la actul guvernarii si a altor actori in afara statului. Lumea se afla intr-un proces rapid si continuu al schimbarii, vechile mecanisme institutionale nationale si internationale se dovedesc ineficiente si inoperabile noului tip de dezvoltare. Guvernanta concept si realitate noua a constituit pentru multi autori un mijloc de salvare, chiar daca acesta se afla in prin proces de constituire, definire. Pierre de Senarcles referindu-se la aceasta aprecia "guvernanta traduce ideea ca guvernamintele statelor nu au monopolul puterii legitime, ca exista si alte institutii si actori care contribuie la mentinerea ordinii, participand la reglarea economica economica si sociala".

Definitia data guvernantei de Banca Mondiala si insusita de majoritatea institutiilor O.N.U. deschidea drumul penetrarii acesteia si in sfera politicului. O prima incercare de definire a guvernantei din perspectiva politicului o face J. Kooimans care vede in aceasta o relatie intre conducatori si condusi, intre detinatorii puterii si societate in ansamblul ei. Pentru Kooimans guvernanta este un proces larg, la care pe langa organizatiile si institutiile guvernamentale trebuie sa participe si cele din sectorul neguvernamental. (16) O alta definitie a guvernantei este data de Commission on Global Governance ca fiind "totalitatea modalitatilor prin care institutiile si indivizii isi administreaza afacerile comune". (17)

In schimb, Isabella Johnson prin definitia data guvernantei incearca sa faca trecerea catre guvernanta de tip multinivel, ea vazand in aceasta pe toti actorii posibili si capabili sa ia decizii. Guvernanta este conceputa a se realiza ca o exercitare a puterii pe diferite nivele administrative, in mod eficient, transparent si responsabil. (18) Din aceasta scurta incursiune in definirea guvernantei se pot desprinde cateva aspecte privitoare la aceasta:

- guvernanta nu este si nici nu trebuie identificata cu guvernarea. Aceasta din urma are cu prioritate in vedere numai guvernamantul puterii etatice, o exercitare centrala si ierarhica a acesteia. Orice depasire a granitelor acestui tip de guvernare inseamna iesirea din matricea clasica si deci trecerea intr-un alt tip de exercitare al puterii;

- guvernanta ca tip nou, specific de exercitare a puterii nu trebuie considerata ca o "afacere" a puterii etatice, ci ea trebuie conceputa si definita dintr-o dubla perspectiva guvernamentala si civica societala;

- implicand o pluritate de state, de actori se modifica insasi principiile si mecanismele puterii, apare negocierea, votul, consensul in luarea si aplicarea deciziilor, elemente noi ale elaborarii si exercitarii puterii.

Privita din perspectiva pluritatii institutionale, guvernanta ne apare ca o guvernare pe multiple niveluri, o relatie intre autoritatea centrala si ceilalti participanti la implementarea politicii.

Conceptul de governance multi-level a fost creat si definit de G. Marks ca "sistem de negociere continua intre guvern si diverse niveluri teritoriale". (19)

Guvernanta pe mai multe niveluri promoveaza pluralismul institutional admitand alaturi de puterea etatica si prezenta si participarea la elaborarea si aplicarea deciziilor si a altor institutii si organizatii nonstatale ca autoritati locale, regionale, actori privati si evident institutiile si organismele U.E.

Sistemul guvernantei multinivel se deosebeste de abordarile interguvernamentaliste ce sustine predominanta nivelului national fata de cel subnational si supranational. El se particularizeaza prin:

--nu este ierarhizat ceea ce inseamna ca institutiile supranationale nu sunt in raport sau actiune superioare ierarhic statelor nationale inclusiv institutiilor si organismelor de la nivelul regiunilor;

--caracterul neierarhic este prezent si in procesul elaborarii deciziilor. Mecanismul elaborarii deciziilor la nivelul guvernantei multinivel al UE se bazeaza pe principiile negocierii, al votului majoritar sau al consensului;

--dispersia dinamica a autoritatii la mai multe niveluri de competenta intre actori situati in diferite paliere, regiuni, zone teritoriale.

Autoritatea deciziei indeosebi cea politica este dispersata in trei nivele: comunitar, national si subnational. Intre nivelul supranational si nivelurile national si subnational nu exista un raport de ierarhizare, de subordonare, ci mai degraba un raport de interdependenta institutionala si functionala. Acest nou tip de raporturi, relatiile este impus de noile principii ce guverneaza noul tip al puterii, cooperarea si subsidiaritatea intre toate tipurile de institutii, intre cele ale statelor membre si cele ale U.E.

Institutiile supranationale, cele nationale si subnationale formeaza un sistem integrat, caracterizat prin parteneriat, cooperare, negociere intre toti actorii participanti la elaborarea si luarea deciziilor. Sistemul guvernantei multinivel implica o impartire pe diferite niveluri a competentelor privind elaborarea deciziilor. Din aceasta perspectiva L. Hooghe si G. Marks sustin ca exista doua tipuri de guvernanta multinivel. (20)

Primul tip de guvernanta multinivel este apropiat de sistemul federalist si se caracterizeaza prin existenta unui numar limitat de autoritati dimensionat in asa fel incat sa fie capabil sa indeplineasca mai multe functii peste nivelul teritorial respectiv. In acest caz exista un numar optim de autoritati si niveluri administrative. Acest tip, model de guvernanta fiind apropiat de sistemul federalist, este considerat a fi cel ce corespunde cel mai mult nivelului national.

Cel de al doilea tip de guvernanta multinivel se caracterizeaza prin existenta unor multiple si independente autoritati specializate si care indeplinesc multiple si distincte functii publice. Acest tip de guvernanta il intalnim la nivel local, regional, acolo unde exista servicii furnizatoare de utilitati.

Guvernanta multinivel nu isi propune sa desfiinteze sau sa marginalizeze statul, sau sa-l deposedeze de competente, ci doar sa-i confere un nou rol si statut, acela de partener cu ceilalti actori de la diferite niveluri subnational si supranational. Are loc un transfer de competente de la nivel national la cel supranational si subnational, proces numit si integrare pozitiva. Prin aceste transferuri are loc o destatalizare a politicilor, o decentralizare care este mult mai compatibila si necesara democratismului social politic. Are loc totodata si o limitare a caracterului ierarhic, pe care puterea etatica prin institutiile sale il poate genera in raport cu celelalte institutii nonstatale.

Din perspectiva democratismului socialpolitic, guvernanta multinivel este cea mai relevanta pentru autonomia locala, ea exista si functioneaza prin guvernanta multinivel. Multi specialisti, analisti vad in guvernanta noul sistem de elaborare si aplicare a puterii in contextul noii dezvoltari sociale, un cod al conduitei viitoare in relatiile dintre puterea etatica de tip national si institutiile subnationale si internationale.

Acest nou sistem al puterii nu este perfect, in schimb este in corespondenta cu cerintele si legitatile dezvoltarii sociale actuale si cel mai perfectibil. Reformarea sistemului de guvernanta multinivel creat si aplicat in U.E. inceput prin Tratatul de la Nisa, continuat prin Tratatul de la Lisabona este o necesitate. El trebuie sa devina mai performant, eficient, transparent si sa fie in masura sa sporeasca credibilitatea cetatenilor U.E., sa faca din aceasta un model de guvernare, dar si de influentare a cursului evenimentelor pe plan international.

Note

(1) Aristotel, Politica, Editura Antet, Bucuresti, 1996, III, p. 2 si urmatoarele.

(2) Ibidem, cap IV, 9, p. 3.

(3) Ch. L. Montesquieu, Despre spiritul legilor, Editura stiintifica, Bucuresti, 1964, p. 11.

(4) Ibidem, p. 31.

(5) Ibidem, p. 144.

(6) Ibidem, p. 195.

(7) Ibidem, p. 199.

(8) Ibidem, p. 196.

(9) Ibidem, p. 198.

(10) Ibidem, p. 196.

(11) Pierre Manent, Istoria intelectuala a liberalismului, Bucuresti, Editura Humanitas, 1992, p. 63.

(12 Ghe. Pirvu, Guvernarea Uniunii Europene, Editura Universitaria, Craiova, 2010, p. 88.

(13) In studiul nostru vom folosi termenul de guvernanta si nu de guvernare intrucat aceasta din urma are in vedere guvernamantul clasic realizat de puterea etatica nationala, ori notiunea de guvernanta se refera la un sistem de guvernare ce include pe langa autoritatea de stat nationala si alte autoritati si niveluri ca cel subnational si supranational.

(14) Adrian Liviu Ivan, Perspective teoretice ale constructiei europene, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2003, p. 266.

(15) Ibidem, p. 276.

(16) Apud Dele Olown, Governance in developing countries. The challenge of multi-level governance, paper presented at Seventh International Seminar on Geo-Information Science (GIS) in developing contries, 15-18 May, Enschede, Netherland, 2002, p. 3.

(17) Mike Kahler, David A. Lake, Globalization and (Governance, in Mike Kahler, David A. Lake, Governance in a global economy, Princeton Univ. Press, 2003.

(18) Isabella Johnson, Redefining the concept of governance, p. 3, http://www.acdicida.gc.ca/INET/IMAGES.

(19) Gary Marks, "Structural Policy and Multi-Level Governance in the EC", in Alan W. Cafruny and Glenda Rosenthal (Eds.), The State of the European Community, vol. 2, The Masstricht Debates and Beyond Baveder, Colorado: Lynne Reiner, 1993, pp. 392-403.

(20) Lisbet Hooghe, Gary Marks, "Types of Multi-Level Governance", in: European Integration Online Papers (EIOP), vol. 5 (2001), No. 11, p. 4--12.
COPYRIGHT 2009 University of Craiova
No portion of this article can be reproduced without the express written permission from the copyright holder.
Copyright 2009 Gale, Cengage Learning. All rights reserved.

Article Details
Printer friendly Cite/link Email Feedback
Title Annotation:TEORIE POLITICA
Author:Piturca, Aurel
Publication:Revista de Stiinte Politice
Article Type:Report
Date:Jul 1, 2009
Words:3063
Previous Article:Academia si morsa.
Next Article:Coordonate ale disputei dintre postmodernitate si modernitate: I. Coordonata economico-sociala.

Terms of use | Privacy policy | Copyright © 2021 Farlex, Inc. | Feedback | For webmasters |