Printer Friendly

Diversitatea sistemelor de securitate sociala ale statelor membre ale Uniunii Europene.

Constructia europeana admite menfinerea sistemelor de securitate sociala in diversitatea lor. Aceste sisteme sunt sisteme nationale, guvernate de legi imperative, al caror camp de aplicare corespunde teritoriului statului de la care emana si tuturor resortisanfilor sau celor care muncesc pe teritoriul national, dar numai lor. Teritorialitatea nu permite, in afara cazului in care exista anumite convenfii diplomatice sau tratate speciale, aplicarea acestor legi in afara teritoriului national.

Astfel, deoarece legile privind securitatea sociala au aplicare teritoriala, dreptul la obtinerea prestatiilor este legat de rezidenfa pe teritoriul national. Din acest unghi de vedere, teritorialitatea se opune ideii de piata comuna. Dar, atata timp cat ea nu are valoare constitutionala, sunt posibile atenuari ale acestei aparente rigiditati (1).

Sistemele de securitate sociala din statele membre ale Uniunii Europene cunosc o mare diversitate care se datoreaza evolutiei lor istorice, contextului social, economic, politic al fiecarei tari si chiar, intr-o mica sau mai mare masura, religiei. Spre exemplu, s-a observat ca statele caracterizate printr-o traditie catolica conservatoare sau printr-o traditie a statului autoritar au dezvoltat sisteme de securitate sociala bazate pe principiul subsidiaritatii (conform caruia statul ar trebui sa suporte si sa ofere numai acele forme de bunastare pe care alte institutii intermediare, in special biserica, sunt incapabile sa le asigure), incadrandu-se in asa-numitul model al statului conservator (corporatist) al bunastarii: Austria, Franfa, Germania, Italia, Belgia. In farile in care s-a pus accentul pe mobilizarea politica a clasei salariate si pe implicarea activa a partidelor social-democrate in guvernare, pe baza unor largi coalitii, s-a dezvoltat modelul statului socialdemocratic (socialist) al bunastarii care promoveaza un inalt grad de egalitate sociala: Suedia Norvegia, Olanda, Danemarca, Finlanda (2).

Desi foarte diferite din cauza evolutiei istorice si contextului propriu fiecarei tari europene, sistemele europene de securitate sociala permit construirea unui model social european (3), caracterizat prin (4): un numar mai ridicat de riscuri luate in calcul; un acces mai larg la prestatiile si serviciile oferite (campul de aplicare material si personal este mai vast); cuantumul prestatiilor mai ridicat (de exemplu, in cazul pensiilor); o parte mai importanta a veniturilor constituita in transferuri sociale; o lupta mai eficace impotriva saraciei, datorita prestatiilor pentru venit minimum.

Din aceste trasaturi rezulta un profund atasament al popoarelor europene fata de sistemele lor de protectie sociala si un cost ridicat al securitatii sociale care se acopera prin prelevari importante si obligatorii din venitul national.

O prima clasificare a sistemelor de securitate sociala cuprinde:

--sisteme de inspirafie "bismarckiana", dupa modelul creat de cancelarul Bismarck la sfarsitul sec. al XX-lea in Germania (considerata, pentru acest motiv, "leaganul" securitatii sociale europene), care se bazeaza pe ideea solidaritatii profesionale. Astfel, asigurarile sociale ofera prestatii contributive, care variaza in raport cu salariul muncitorilor si avanzilor lor cauza care au obtinut, prin contributiile lor, drepturi suficiente pentru a le permite sa primeasca aceste prestatii. Persoanele care, indiferent de motiv, nu au obtinut drepturi de asigurari sociale, pot primi un ajutor de asistenfa sociala, calculat de maniera discretionara, pe baza testarii mijloacelor financiare si ale situatiei fiecaruia. Prin urmare, protectia (securitatea) sociala se compune din asigurarile sociale si din asistenta sociala. Astfel de sisteme se intalnesc in Germania, Franfa, Jarile de Jos, Italia, Belgia;

--sisteme de inspirape "beveridgiana", dupa modelul lansat de Lordul Beveridge in 1942, se sprijina pe principiul solidaritatii nationale. Astfel, securitatea sociala are vocafia de a acoperi ansamblul persoanelor rezidente pe teritoriul statului respectiv, carora le asigura prestafii noncontributive, de valoare egala, finantate in general din impozite. Dupa al doilea razboi mondial, aceasta conceptie a prevalat in Marea Britanie si in multe dintre tarile europene, intre care Suedia si Danemarca.

Aceasta clasificare este insa mult prea simplista in comparatie cu diversitatea sistemelor nationale de protectie sociala intalnite in statele membre ale Uniunii. Desi profund marcate de conceptia originara pe baza careia s-au dezvoltat ("bismarckiana" sau "beveridgiana"), ele au cunoscut o mare diversificare in urma confruntarii cu o serie de probleme specifice carora au trebuit sa le faca fata: dificultati financiare, imbatranirea populatiei, modificarea structurilor familiale traditionale, amploarea pe care au luato fenomene ca saracia, inflatia, somajul, excluziunea sociala, migratia fortei de munca etc.

Sistemele nationale de securitate sociala intalnite in statele membre ale Uniunii Europene se impart, in conceptia clasica, in patru mari categorii, la care trebuie sa mai adaugam inca una daca luam in consideratie procesul extinderii Uniunii spre Est.

Sistemul continental (Germania, Austria, Franfa, Belgia, Olanda, Luxemburg) este sistemul in care se conserva traditia bismarckiana a protectiei fondate pe criteriul angajarii si in care predomina principiul asigurarilor sociale. Finantarea se face pe baza de cotizatii, iar gestiunea este asigurata de case administrate de partenerii sociali si dotate cu o anumita autonomie.

Germania a fost prima natiune care a introdus schema nationala a asigurarilor sociale, in timpul lui Bismarck, schema care acoperea sanatatea, accidentele industriale si pensiile. Aparitia primelor asigurari sociale la sfarsitul sec. al XIX-lea in Germania s-a datorat existentei unui ansamblu favorabil de factori economici, ideologici, politici si juridici. Pe plan economic, o grava criza economica a agravat situatia proletariatului urban nascut in urma trecerii de la economia agrara la cea industriala in cea de-a doua jumatate a sec. al XIX-lea. Din punct de vedere ideologic, Germania a fost leaganul unei ideologii socialiste foarte puternice. Pe plan politic, cancelarul Bismarck a urmarit, printr-o politica de reforme sociale, sa ruineze influenta pe care o capatasera social-democratii in Reichstag. Pe plan juridic, transpunerea acestor reforme sociale a fost facilitata de existenta unor experiente precedente in Prusia si in alte state care adoptasera deja anumite masuri de asigurari sociale obligatorii (5). Primele legi promulgate au privit: asigurarile pentru boala (1883), asigurarile pentru accidente de munca, asigurarile pentru batranete si invaliditate (1889); ele se refereau doar la lucratorii industriali ale caror salarii erau inferioare unui anumit nivel. Ele au fost reunite in Codul asigurarilor sociale promulgat in 1911 si au fost completate ulterior printr-un regim de asigurari de invaliditate si boala pentru angajati (1911), asigurari de deces (1911) si asigurari pentru somaj (1929).

Conceptul de "stat al bunastarii" are o conotatie negatica in viziune germana, fiind asociat cu o interventie statala excesiva. Aceasta viziune apare ca fireasca pentru un stat care a pus intotdeauna accentul pe dezvoltarea economica, in detrimentul bunastarii sociale: "cea mai buna politica sociala este o politica economica eficace" (6). Pe de alta parte, s-a manifestat si puternica influenta a dogmelor Bisericii catolice care pun accentul pe solidaritate si subsidiaritate, pe principiul ca serviciile ar trebui organizate si oferite la cel mai scazut nivel posibil.

Sistemul german este considerat "unul dintre prototipurile securitatii sociale europene", politica sociala a statului german caracterizandu-se prin (7): fragmentarea si descentralizarea programelor sociale in functie de tipul prestatiei sau serviciului, de grupurile beneficiare si de regiuni; preponderenta prestatiilor in bani, care dau beneficiarului libertatea de decizie in privinta consumului si lasa un spatiu maxim de actiune serviciilor private; rolul esential al componentei contributive (asigurarile sociale); importanta legislatiei muncii.

In Germania (8) asigurarile sociale varsa prestatii contributive, proportionale cu salariul, salariatilor care au castigat, prin cotizatiile platite, drepturi suficiente pentru a le permite sa fie beneficiari. Principalele componente ale sistemului de asigurari sociale sunt: asigurarile de pensii (pentru batranete, invaliditate, supravietuitori), asigu-rarile de boala, asigurarile pentru accidente de munca, asigurarile de somaj, asigurarile pentru ingrijirea pe termen lung (asigu-rarea de dependenta).

In Germania exista 3 fonduri principale de pensii: pentru muncitori, salariati si mineri. Asigurarile pentru pensii sunt obligatorii pentru muncitorii manuali si salariati. Pensiile sunt proportionale cu salariile pe baza carora s-a calculat si platit cotizatia. Avand in vedere agravarea fenome nelor de imbatranire a populatiei si de scadere a natalitatii, sistemul german de pensii a inceput sa fie reformat inca din anul 2001. Cele mai importante transformari vizeaza limitarea pensionarii anticipate, egalizarea progresiva a varstei de pensionare a femeilor si barbatilor, cresterea progresiva a varstei de pensionare (astfel ca pana in 2011 si 2035 sa se ajunga de la 63 de ani pentru barbati si, respectiv, 60 de ani pentru femei, la 67 de ani atat pentru femei, cat si pentru barbati), si introducerea pilonului secundar, bazat pe capitalizare.

Asigurarile de sanatate sunt organizate asemanator sistemului de pensii, in 3 fonduri si sunt finantate prin contributia egala a angajatorului si a angajatilor. Accesul la asigurarile de sanatate are un caracter aproape general, incluzandu-i si pe membrii familiei persoanei asigurate, pensionari, studenti, persoane handicapate. Pe langa prestatiile in natura si cele in bani (indemnizatiile pentru boala), asigurarile de sanatate cuprind si asigurarea de dependenta. Persoana asigurata are dreptul la prestatii in natura (ingrijire) si la o alocatie forfetara pentru ingrijire al carei nivel depinde de gradul de dependenta care este stabilit de serviciile medicale ale caselor de asigurari de boala.

In domeniul somajului, politica germana vizeaza reformarea pietei muncii si adoptarea unor masuri active in protectia sociala. Sistemul asigurarilor pentru somaj a fost reformat in 2004. Astfel, potrivit legislatiei in vigoare, conditiile de eligibilitate pentru obtinerea indemnizatiei de somaj sunt mult mai restrictive decat in perioada anterioara. Durata de primire a indemnizatiei a fost redusa la 12 luni pentru persoanele sub 55 de ani si 18 luni pentru persoanele peste 55 de ani (de la 12 luni pentru somerii sub 45 de ani, 32 de luni pentru somerii peste 57 de ani si, respectiv, intre 22 si 36 de luni pentru cei cu varsta cuprinsa intre 45 si 57 de ani). Din 2005 se primeste si o prestatie non-contributiva, numita indemnizatie de somaj II.

Pe langa asigurarile sociale, finantate prin contributii, sistemul securitatii sociale mai include alte doua componente: compensarea sociala (initial destinata victimeor razboiului si ulterior extinsa la victimele violentei sau neglijentei), finantata de a bugetul de stat, precum si asistenta soiala, finantata si administrata de guvernele locale.

Obiectivul asistentei sociale germane este de a-i mentine pe toti cetatenii deasupra limitei oficiale a saraciei, printr-o varietate de prestatii in bani, natura si servicii. Ajutorul social este finantat in totalitate din impozite si se acorda rezidentilor germani, indiferent de varsta, pe o durata nelimitata, pana la ameliorarea situatiei lor financiare. Cuantumul acestui ajutor se stabileste la nivelul fiecarui Land, plecand de la rata standard si variaza in functie de resursele si de nevoile beneficiarului.

Influenta sistemului german introdus de Bismarck s-a raspandit in intreaga Europa astfel (9): influenta legislatiei germane asupra sistemelor continentale s-a manifestat cu precadere in Luxemburg, Tarile de Jos, Austria, Norvegia, Suedia, Italia, Belgia etc.; Actul britanic al Asigurarii Nationale din 1911 instituia asigurarile pentru boala, pentru invaliditate si pentru somaj.

Sistemul tarilor nordice (Suedia, Danemarca, este acel sistem in care protectia sociala este un drept al cetateanului care poate astfel primi un minimum de resurse, salariatilor percepandu-li-se prestatii complementare proportionale cu salariul lor in cadrul regimurilor profesionale; numai asigurarea pentru somaj, care este voluntara, se distinge de sistemul girat de catre stat. De exemplu, in Danemarca (10), pensia de stat este obligatorie pentru cetatenii danezi si se completeaza cu un sistem de pensii suplimentare (ATP). Pensia de stat este un sistem finantat prin retineri din salariu, prin taxe directe si indirecte. Sistemul de pensii suplimentare (ATP) este finantat doar din contributiile obligatorii ale angajatului si angajatorului. Cuantumul contributiei individuale este stabilit gradual in functie de orele lucrate de angajat pe saptamana. Persoanele interesate pot opta si pentru pensia privata. In Danemarca, exista sisteme private de pensii administrate de angajatori, dar si de fondurile de pensii sau societatile de asigurari.

Reprezentativ pentru sistemul tarilor nordice este considerat a fi sistemul de protectie sociala din Suedia. Astfel, trasaturile distinctive ale statului bunastarii suedez sunt (11): cetatenia ca baza a dreptului la protectie sociala, nivelul ridicat al cheltuielilor sociale, principiul solidaritatii, rolul central al statului (administrator si finantator al sistemului), principiul universalitatii.

Considerat mult timp un model ideal al statului bunastarii, modelul suedez si-a datorat prosperitatea si bogatia unui viguros sector privat, distribuind venitul national in concordanta cu o viziune egalitara a justitiei sociale. Modelul suedez, cel putin in forma sa ideala, presupunea existenta unei societati cu un grad neobisnuit de omogenitate etnica si religioasa, un sistem foarte bine organizat de grupuri de interese conduse de elite economice, sociale si politice, precum si cetateni, mai degraba docili, dispusi sa-si urmeze liderii. Modelul suedez era dependent, de asemenea, de spiritul de compromis si de intelegerea ce domnea intre forta de munca, reprezentata prin organizatiile sindicale, pe de o parte, si marile corporatii suedeze si grupuri de interese, pe de alta parte. "Epoca de aur" a modelului suedez este considerata perioada cuprinsa intre 1930-1970, dupa care acesta a intrat in declin, nemaiputand supravietui intr-o societate confruntata cu un somaj ridicat, greve, tensiuni etnice, probleme financiare, guverne slabe si schimbatoare, lipsite de increderea si sustinerea publicului (12). Astfel a devenit imposibila pastrarea unei politici sociale egalitare concomitent cu o disciplina fiscala, caracterizata prin taxe mici si beneficii ridicate.

Factorii care au dus la criza sistemului suedez de protectie sociala au fost considerati a fi (13): decalajul dintre cheltuielile sistemului de pensii si cresterea economica; existenta abuzurilor in sistemul de sanatate si in cel al asigurarilor pentru accidente de munca; deficiente de coordonare intre administratiile insarcinate cu prevenirea, plata prestatiilor si readaptarea profesionala; dezorganizarea in sfera asigurarilor pentru accidente de munca; discrepante intre nivelurile de compensare pentru programe similare; evolutia necontrolata a costurilor globale datorita numeroaselor probleme.

Sistemul de securitate sociala din Suedia acopera toate riscurile. El cuprinde asistenta medicala publica, asigurari de boala, sistem mixt de pensii de batranete si de invaliditate, asigurari de accidente si boli profesionale, asigurari pentru somaj, alocat ii familiale, ajutor social si alte prestatii specifice.

Sistemul de pensii cuprinde: pensia de batranete (care include pensia de baza si pensia suplimentara), pensia de urmas, pensia de invaliditate.

Pensia de baza era acordata in baza rezidentei, independent de venitul anterior si nu presupune plata unei contributii, fapt ce reflecta universalitatea sistemului de pensii suedez. Ca urmare a crizei si profundelor transformari suferite de modelul suedez, pensia de baza a fost inlocuita din 2003 cu o alta prestatie, denumita pensie garantata, care este atribuita numai persoanelor care nu au pensie din sistemul de asigurari sau au o asemenea pensie, dar nivelul acesteia este foarte scazut. Pentru obtinerea pensiei garantate in cuantum integral, este necesar ca persoana sa aiba 65 de ani si 40 de ani de rezidenta in Suedia. Noul sistem de pensii incurajeaza prelungirea perioadei de activitate, prin recompensarea progresiva a anilor lucrati peste varsta de pensionare.

De asemenea, pensia suplimentara a fost inlocuita cu pensia legata de venit, care este finantata prin contributie (16% din veniturile de referinta) si are la baza principiul repartitiei (PAYG).

In domeniul ocrotirii sanatatii exista doua componente: sistemul national de sanatate si sistemul public de asigurari de boala. Pe baza rezidentei, cetatenii au acces egal si practic gratuit la ingrijirea sanatatii, indiferent de situatia lor economica sau geografica. Prestatiile de asistenta medicala in natura sunt finantate prin impozite, in timp ce indemnizatiile de boala sunt prestatii contributive care se acorda salariatilor si persoanelor care desfasoara activitati in mod independent.

Asigurarea de somaj este voluntara (nu obligatorie), finantata prin contributia angajatorilor. In anumite conditii legate de locul de munca si de pregatirea profsionala prealabila, persoanele neasigurate sunt de asemenea indreptatite sa primeasca un ajutor (asistenta) de somaj, subventionat de stat. In 2001, conditiile asigurarii pentru somaj au fost modificate pentru a-i stimula pe someri in cautarea unui loc de munca. Astfel, pe langa demonstrarea cautarii active a unui loc de munca si a disponibilitatii pentru angajare, somerii sunt obligati sa coopereze in stabilirea unui plan individual de actiune. Mai mult, somerii sunt incurajati sa-si extinda aria de cautare daca nu siau gasit un loc de munca dupa primele 100 de zile, stimulandu-se astfel mobilitatea profesionala si geografica.

Introduse in 1947, alocatiile familiale sunt finantate de stat prin impozite. Dreptul la aceste prestatii se stabileste incepand cu primul copil. Ingrijorarile legate de fenomenul imbatranirii populatiei a dus la masuri de stimulare a natalitatii prin acordarea unor prestatii familiale suplimentare al caror cuantum creste progresiv incepand cu al treilea pana la al cincilea copil.

Problema saraciei nu a fost niciodata o preocupare majora a statului bunastarii suedez care asigura majoritatii populatiei resurse suficiente si un nivel de trai ridicat. Ajutorul social este o prestatie noncontributiva care se acorda persoanelor rezidente (indiferent de durata rezidentei) care nu dispun de resurse suficiente pentru plata cheltuielilor de subzistenta si care nu primesc prestatii din regimul general (indemnizatie de boala, ajutor de somaj, pensie de baza etc.). Chiar si in aceste conditii, beneficiarul este obligat sa faca proba disponibilitatii sale pentru gasirea unui loc de munca, pentru a se putea apoi sustine din salariul propriu. Ca rezultat al politicii active de ocupare a fortei de munca si de reinsertie profesionala, numarul celor care primeau ajutor social reprezenta aproximativ 8% din populatia Suediei in 1994, durata medie a acordarii acestuia fiind mica (4 luni si jumatate in 1992).

Prin reformele suferite, modelul actual de securitate sociala din Suedia se indeparteaza tot mai mult de modelul ideal al statului bunastarii suedez, construit pe principiul universalitatii.

Sistemul anglo-saxon (Marea Britanie si Irlanda de se bazeaza pe principiul universal al protectiei sociale si solidaritatii nationale. Finantarea este in principal de origine fiscala, iar administrarea revine autoritatilor publice.

Sistemul britanic de securitate sociala s-a dorit a fi idealul unui stat al bunastarii (asemanandu-se, din acest punct de vedere, sistemului suedez) care sa ofere oricarui cetatean un set cuprinzator de masuri si prestatii sociale la cel mai ridicat nivel posibil. Sistemul britanic este, direct sau indirect, produsul tipului de sistem de asigurari avut in vedere de Lordul Beveridge in raportul sau intitulat "Social Insurance and Allied Services". Schema lui Beveridge se baza pe acel model al furnizarii de asigurari care se devoltase deja prin intermediul fondurilor de pensii ("friendly societies") si a organizarii industriale. El a incercat sa largeasca sistemul asigurarilor astfel incat sai asigure pe oameni "din leagan pana in mormant" (14). Acest sistem imaginat de Beveridge era insa un model ideal care nu a putut fi transpus intocmai in realitate deoarece asigurarile nu pot acoperi intreaga gama de nevoi, iar beneficiarii trebuie sa fie capabili sa-si plateasca contributia.

Evolutia ulterioara a politicii securitatii sociale britanice a fost marcata de controversele iscate de dificultatea optarii intre universalitate si selectivitate. Rezultatul a fost un sistem dualist.

Sistemul securitatii sociale din Marea Britanie este dualist deoarece se intemeiaza pe coexistenta unui sistem de asigurari bazat pe contributiile angajatilor si patro nilor (care a fost introdus in mod progresiv incepand cu sfarsitul sec. al XIX-lea), asigurand protectia financiara a salariatului si a persoanelor aflate in intretinerea acestuia, in caz de pierdere a veniturilor salariale, si a unui sistem de garantie complementara (ale carui origini se regasesc in "Legile saracilor"--"Poor Laws" din 1598 si 1601) care acorda alocatii tuturor celor aflati in nevoie, finantat de stat (15).

In sistemul britanic (16), securitatea sociala are vocatia de a acoperi ansamblul persoanelor rezidente si utilizeaza prestatii noncontributive, intr-un cuantum uniform, finantate in general prin impozite (alocatii familiale, ajutoare pentru persoanele handicapate, pensiile de invaliditate pentru militari, indemnizatiile pentru accidente de munca), dar si prestatii contributive (pensia de batranete, pensia de vaduvie, pensia de invaliditate, indemnizatia de somaj, indemnizatiile de boala si maternitate).

Universalitatea sistemului britanic este relativ limitata. Spre deosebire de tarile scandinave, pensia de batranete nu este acordata pe baza rezidentei. In plus, numeroase prestatii sunt supuse testarii mijloacelor financiare ("means tested"), in scopul directionarii resurselor catre cei defavorizati (17) (de exemplu, alocatia bazata pe venit pentru persoana aflata in cautarea unui loc de munca, alocatia pentru locuinta, creditul familial).

Sistemul de asigurari sociale este construi t pe baza a 4 clase de cotizatii (18). Astfel, clasa I confera dreptul la ansamblul prestatiilor din sistemul contributiv. Cotizatiile din clasa a II-a sunt varsate de persoanele independente si dau dreptul la ansamblul prestatiilor, cu exceptia alocatiei pentru somaj si alocatiilor pentru accidente de munca. Coti-zatiile din a III-a clasa se platesc in mod voluntar de catre persoanele care nu sunt nici salariati, nici lucratori independenti care primesc astfel dreptul la alocatia pentru vaduvie si la anumite categorii de pensii. Cotizatiile din a IV-a clasa sunt de fapt un impozit care se plateste in mod obligatoriu de catre persoanele care cotizeaza la clasa a II-a, in functie de veniturile acestora; ele nu dau dreptul la nici o prestatie suplimentara.

Sistemul de pensii cuprinde atat salariatii, cat si persoanele care desfasoara activitati independente. In ciuda optiunii initiale pentru sume forfetare, contributiile sunt in prezent proportionale cu veniturile salariale, in limita unui plafon. Pentru persoanele independente, contributiile sunt forfetare sub un anumit nivel si proportionale peste acel nivel. Salariile inferioare unei anumite sume nu sunt supuse contributiei si, in consecinta, persoanele respective nu au dreptul la prestatii de asigurari sociale. Cuantumul pensiei de stat este stabilit la o suma fixa/saptamana, care difera numai in functie de calitatea beneficiarului (persoana casatorita sau necasatorita) si de perioada de afiliere.

Alocatia pentru somaj este cea mai importanta prestatie de care beneficiaza numai persoanele care platesc cotizatii de clasa I si care raman fara loc de munca din motive neimputabile lor. Solicitantii trebuie sa faca proba ca pierderea locului de munca a fost involuntara si sa fie disponibile in orice moment sa accepte un loc de munca adecvat cu norma intreaga. Datorita conditiilor restrictive de acces, numarul celor care primesc alocatia pentru somaj reprezinta un procent redus (8%) din numarul total al somerilor. Persoanele care nu au dreptul la alocatia pentru somaj pot solicita ajutor pentru venit.

Protectia maternitatii se bazeaza atat pe prestatii in natura, cat si pe prestatii in bani. Prestatiile in natura constau in servicii medicale acordate gratuit in baza dreptului de rezidenta. Indemnizatiile sunt dependente de statutul de salariat sau de obtinerea unui venit care permite participarea la fondul de asigurari. Legislatia din acest domeniu a suferit unele modificari in anul 2003, in sensul cresterii cuantumului indemnizatiei si a perioadei acordarii concediului reglementar de maternitate. Durata acestui concediu a fost marita astfel la 26 de saptamani, cu posibilitatea prelungirii cu inca 26 de saptamani fara plata. De asemenea, a fost intro-dus un concediu de paternitate de 2 saptamani, platit in aceleasi conditii cu cel de maternitate.

Sistemul prestatiilor familiale bazate pe testarea venitului a fost de asemenea reformat in anul 2003. Exista doua tipuri de prestatii familiale: creditul pentru copil si creditul pentru persoana angajata. Creditul pentru copil este platit persoanei care ingrijeste copilul si constituie un sprijin financiar stabil pentru familiile in care parintii au o participare intermitenta pe piata muncii. Creditul pentru persoana angajata este destinat familiilor cu venituri salariale reduse si risc de saracie.

Asistenta medicala are caracter universal si se acorda in virtutea rezidentei britanice. Finantarea se real izeaza din impozite. Accesul la sistemul britanic de sanatate este cvasi-gratuit, spre deosebire de sistemul irlandez de sanatate care nu este accesibil in mod gratuit si in totalitatea sa decat persoanelor cu un venit redus.

In ceea ce priveste asistenta sociala, aceasta consta in acordarea unor prestatii non-contributive (ajutorul pentru venit si creditul familial), pe baza testarii nevoilor sau mijloacelor beneficiarilor (principiul selectivitatii). Ajutorul pentru venit are drept scop acordarea unui ajutor financiar persoanelor care nu lucreaza cu norma intreaga si ale caror venituri sunt inferioare unui nivel minim stabilit de lege. Prin urmare, dreptul la primirea acestui ajutor este restrictionat. Solicitantul trebuie sa faca proba ca este inregistrat ca somer si ca este disponibil pentru angajare. Cuantumul ajutorului pentru venit consta in diferenta dintre resursele unei persoane si nevoile sale (clasificate in nevoi normale, nevoi suplimentare si nevoi legate de locuinta). Creditul familial este destinat sa asigure un sprijin familiilor cu venituri mici si se obtine in conditii asemanatoare celor cerute pentru primirea ajutorului pentru venit.

In cursul ultimilor ani, sistemul britanic de securitate sociala a suferit numeroase modificari. Legislatia din 1995 vizeaza prestatiile de incapacitate de munca si somaj, egalizarea varstei legale de pensionare si pensiile ocupationale. Principalele obiective ale acestor reforme au fost: crearea unor noi locuri de munca, stimularea insertiei socio-profesionale a somerilor, cresterea eficientei si rentabilitatii in administrare, "transformarea sistemului de presta19 tii pasive intr-un stat activ al bunastarii" (19).

In literatura de specialitate s-a exprimat o opinie potrivit careia politica sociala a Romaniei dupa decembrie 1989 reprezinta imaginea "in oglinda" a politicii sociale britanice de dupa cel de-al doilea razboi mondial: "reformele fara precedent de dupa 1945 care au condus la punerea in practica a Planului Beveridge si la realizarea statului bunastari i propriu-zis (keynesian) au fost puternic egalitariste, exact contrare celor din Romania de dupa 1989, care au produs (...) saracie, excluziune sociala, o subclasa sociala a celor dezavantajati" (20). Aceasta evolutie inversata se datoreaza existentei unor diferente specifice intre contextele in care au avut loc cele doua evenimente majore, precum si particularitatilor de ordin economic, politic, social ale celor doua tari.

Sistemul mediteraneean (Italia, Spania, Portugalia, Grecia) este un sistem in care exista inca multe contradictii intre regimurile nationale; principiul general este cel al protectiei universale, insa regimurile sunt distincte, organizate intr-un cadru profesional si bazate pe asigurarile sociale (21). Serviciile de sanatate nu sunt accesibile tuturor, cu exceptia Italiei. Sistemul de securitate sociala este finantat prin contributii individuale platite prin retineri din salariu.

Sistemul securitatii sociale din Portugalia este considerat reprezentativ pentru tarile sudeuropene ale celui de-al treilea val al aderarii la Uniunea Europeana prin caracteristicile sale (22): instituirea drepturilor sociale (prin Constitutia din 1974) si constructia sistemului de securitate sociala (legislatia din 1984) sunt relativ recente; dezvoltarea protectiei sociale a fost accelerata de integrarea in Uniune; caracterul mixt (asigurari sociale, sistem national de sanatate) al structurii sale; nivelul relativ scazut al cheltuielilor sociale si al prestatiilor; rolul major al familiei si al sectorului asociativ.

Prestatiile de securitate sociala sunt atat contributive (pensia de batranete si de invaliditate, alocatia de somaj, indemnizatiile de boala si maternitate, prestatii familiale), cat si non-contributive (pensia sociala, venitul minim garantat si alte prestatii specifice unor categorii defavorizate), finantate prin impozite si acordate pe baza testarii mijloacelor financiare. Regimul general de securitate sociala nu cuprinde functionarii publici si avocatii, care au forme de organizare specifice. Accidentele de munca sunt, de asemenea, excluse, ele fiind in sarcina angajatorului, care recurge la companiile de asigurari.

Dreptul la pensia pentru batranete se obtine pe baza platii contributiei la asigurarile sociale, atat de catre angajat, cat si de catre angajator. Varsta legala pentru pensionare este, din anul 1999, de 65 de ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati. Cuantumul pensiei se calculeaza in functie de veniturile anterioare ale asiguratului si se recalculeaza in fiecare an, proportional cu evolutia preturilor. De asemenea, se acorda o prima de Craciun si o prima de vacanta, in luna iulie, egale cu cuantumul pensiei din luna respectiva.

Indemnizatiile de boala sunt prestatii contributive, stabilite ca proportie din castigurile medii ale perioadei de referinta, dar nu mai putin de 30% din salariul minim.

Problema somajului in Portugalia anilor '90 a reprezentat un motiv de ingrijorare chiar pentru Uniunea Europeana pentru ca somerii care epuizasera dreptul la prestatiile de somaj si care nu aveau copii in intretinere erau lipsiti de orice sustinere financiara. Conditiile acordarii prestatiilor de somaj sunt la fel de restrictive ca in Marea Britanie, solicitantul trebuind sa faca dovada caracterului involuntar al somajului, capacitatii si disponibilitatii sale pentru angajarea in munca si sa indeplineasca anumite conditii de vechime in munca sau de plata a contributiei. Perioada acordarii alocatiei pentru somaj si a alocatiei sociale pentru somaj variaza in functie de varsta beneficiarului. Alocatia sociala pentru somaj se acorda pentru o perioada egala cu jumatate din cea prevazuta pentru alocatia de somaj, dar numai dupa epuizarea dreptului la cea din urma sau daca nu sunt indeplinite conditiile de vechime pentru acordarea acesteia.

Prestatiile familiale imbraca o varietate de forme: alocatie pentru nasterea copilului, alocatie materna pentru ingrijirea copilului mic (pana la 10 luni), alocatie familiala, alocatie pentru casatorie, alocatie pentru deces, alocatii pentru copilul handicapat, alocatie pentru educatie speciala (a copilului handicapat). Perioada de maternitate si lauzie dau dreptul la gratuitatea completa a serviciilor medicale.

Prestatiile non-contributive de asistenta sociala se acorda persoanelor care nu sunt cuprinse in sistemul general de asigurari sau care nu satisfac conditiile de vechime. Pensiile sociale se acorda persoanelor care au implinit 65 de ani sau persoanelor de peste 18 ani care au o incapacitate permanenta de munca. Ajutorul pentru integrare este destinat tinerilor de 18-25 de ani care au incheiat un ciclu scolar sau de calificare profesionala de minimum 9 ani si se afla in cautarea primului loc de munca.

In anul 1996 a fost legiferata o alta prestatie de asistenta sociala--venitul minim garantat, al carei scop a fost acela de a asigura resursele pentru acoperirea nevoilor de baza si de a stimula, in acelasi timp, integrarea socio-profesionala a beneficiarilor. Cuantumul venitului minim garantat este mult mai mic decat echivalentul sau din alte state membre ale Uniunii.

Reformarea sistemului portughez de securitate sociala a avut loc la presiunile Uniunii, ca urmare a problemelor cu care se confrunta Portugalia--somaj, excluziune sociala, saracie, dezvoltare economica scazuta, Portugalia fiind clasata in randul tarilor sarace, cu unul dintre cele mai scazute niveluri de dezvoltare economica. Reformele au privit: scutirea sau reducerea contributiilor intreprinderilor care angajeaza tineri fara vechime in munca si persoane aflate in somaj de lunga durata; sprijin financiar intreprinderilor care creeaza locuri de munca; alocatie suplimentara pentru beneficiarii de prestatii de somaj, daca participa la activitati utile colectivitatii; programe de formare pentru munci tori (23).

In Grecia (24), sistemul de securitate sociala acopera toata forta de munca (salariatii din sectorul privat, din sectorul public, liber-profesionistii si cei care au propria lor afacere, marinarii, fermierii), asigurand-o impotriva riscurilor ca batranetea, boala, maternitatea, accidentele de munca si bolile profesionale, moartea sustinatorului legal, invaliditatea, somajul, lipsa locuintei, distrugerea recoltei (productiei) agricole. Finantarea sistemului de securitate sociala se face prin contributiile salariatilor si angajatorilor, prin taxe si impozite indirecte si prin contributiile statului. Prestatiile de securitate sociala se impart in: prestatii destinate refacerii capacitatii de munca a asiguratilor si prestatii destinate compensarii veniturilor insuficiente datorate riscului social (25).

In Spania (26), sistemul de securitate sociala acopera toate riscurile si garanteaza beneficiarului nu doar pensia, ci si alte servicii sociale pana la pensionare; este obligatoriu pentru angajati si pentru cei care conduc propria afacere sa faca parte din acest sistem.

Sistemul tarilor sudice si est-europene (Ungaria, Polonia, Republica Ceha, Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Slovacia, Romania, Bulgaria) este sistemul de securitate sociala prezent in statele care au devenit membre ale Uniunii Europene incepand de la 1 mai 2004, respectiv 1 ianuarie 2007 (Romania si Bulgaria).

Statele socialiste au urmat modelul de securitate sociala lansat de statul sovietic in 1917-1918. Sistemul sovietic, fundamentat pe art. 120 din Constitutia din 1936 (27) se intemeia pe principiul "Fiecaruia dupa munca sa", principiu care figura in toate constitutiile tarilor socialiste. Acest sistem asigura muncitorilor salariati dreptul la diferite prestatii destinate sa compenseze pierderea castigurilor salariale in urma unei inactivitati fortate; costul acestor prestatii era acoperit de catre contributiile intreprinderilor, avand mai mult caracterul unui impozit decat a unei contributii. Din aceasta perspectiva, sistemul sovietic era conceput mai degraba ca "un sistem de garantie pentru salariati" (28) (in opozitie cu sistemul beveridgian). De exemplu, salariul era mentinut si pe durata incapacitatii temporare de munca.

Elementele caracteristice ale statului bunastarii din fostele tari socialiste erau (29): generalizarea sursei salariale; politica salariala era orientata puternic spre promovarea egalitatii; generalizarea sistemului de asigurari sociale; politica folosirii complete a fortei de munca care a exclus total nevoia ajutorului de somaj; beneficiile familiale ample care decurgeau din nivelul scazut al salariilor; sistemul fiscal similar cu cel al tarilor cu economie de piata; impozitele pe venituri erau utilizate, adesea insa in forme simplificate; educatia si asistenta medicala gratuite pentru toti, la care se adaugau si alte gratuitati si forme de sprijin: burse pentru elevi, tabere, manuale gratuite etc.

Comparand sistemul statului bunastarii in varianta statelor socialiste cu cel din tarile cu economie de piata, se poate observa ca intre cele doua sisteme nu exista deosebiri structurale. Caracteristica fundamentala a sistemelor de tip socialist era universalismul protectiei sociale, fapt care rezulta din mentinerea veniturilor la un nivel scazut, realizarea egalitatii trebuind sa fie obtinuta nu numai prin politica salariala, dar si prin sistemul de redistributie. Acest sistem s-a dovedit a fi insa extrem de ineficient, esecul sau datoranduse, in primul rand, incapacitatii sale de a produce, prin economia socialista, un grad suficient de bunastare.

Tranzitia fostelor tari socialiste la o economie de piata le-a pus in situatia de a reconsidera structural sistemul lor de producere a bunastarii colective pe modelul sistemului din tarile vest-europene prin (30): masuri spontane (ad-hoc) si reactive pentru a proteja noii someri si pentru a compensa erodarea veniturilor produsa de inflatie; eliminarea subventiilor pentru numeroase bunuri si servicii fara anticiparea corespunzatoare a consecintelor sociale pentru grupurile vulnerabile; apelul la caritate si la voluntariat pentru a umple golurile create prin reducerea unor servicii de stat; aparitia unor initiative independente in domeniul ocrotirii sociale, in conditiile unei capacitati diferentiate a cetatenilor de a participa la ele; privatizarea partiala a unor servicii medicale si sociale; inceperea procesului de "deconstruire" a sistemului de securitate sociala de stat si trecerea la sisteme de asigurari sociale finantate prin contributii individuale; renuntarea la unele servicii pentru ingrijirea copilului (crese, gradinite cu program prelungit), servicii medicale si facilitati recreationale organizate de intreprinderi pentru angajatii proprii; schimbarea naturii inegalitatii de acces si utilizare a serviciilor sociale de la inegalitatea bazata preponderent pe privilegii birocratice si politice la cea bazata preponderent pe mecanismele de piata; descentralizare si control local mai mare in acordarea protectiei sociale, dar in conditiile unor resurse financiare precare.

Politicile sociale adoptate de fostele state sovietice prezinta insa si numeroase trasaturi distinctive. Factorii care au influentat conturarea trasaturilor de politica sociala ale statelor Europei de Est includ: gradul de consolidare a clasei muncitoare; gradul de omogenitate a populatiei; gradul de centralizare a autoritatii statului; gradul si natura religiei; gradul de mobilitate sociala; factorii demografici; diferentele istoricoculturale; impactul diferentiat al factorilor externi; optiunile politice; ideologia politica si partidul conducator; natura si caracterul revolutiilor din 1989; impactul politic direct si indirect al organizatiilor internationale (Fondul Monetar Internat ional, Uniunea Europeana, Banca Mondiala); experienta celorlalte tari europene (31).

Trasaturile comune si cele distinctive ale sistemelor de securitate sociala est-europene au facut posibila incadrarea acestora in cele 3 tipuri de regimuri de bunastare: conservator/corporatist, liberal, social-democratic.

Tipul de regim de bunastare conservator/corporatist a fost posibil sa se instaureze acolo unde a existat o influenta combinata a catolicismului si a mostenirii statului autoritar. Tipul de regim de bunastare liberal a fost pus in practica acolo unde reprezentarea partidului politic de stanga a fost scazuta si, unde, in acelasi timp, cresterea economica a fost ridicata. Tipul de regim de bunastare social-democratic a fost adoptat acolo unde puterea politica a aripii de stanga a fost ridicata, iar influenta catolicismului scazuta (32).

Concluzionand, este important de subliniat faptul ca procesul de evolutie a componentei sociale a integrarii europene nu poate fi inteles fara a studia tipurile de sisteme de securitate sociala in diversitatea lor, precum si relatia dintre problemele sociale comune sau considerate de interes comun pentru statele membre ale Uniunii Europene.

(1) Jean-Pierre Chauchard, Droi t de la securite sociale, 2 edition, L.G.D.J., E.J.A., Paris, 1998, p. 508.

(2) Mariana Iovitu, Bazele politicii sociale, Editura Eficient, Bucuresti, 1997, p. 182-183.

(3) In comparatie cu modelul american sau cel japonez de securitate sociala.

(4) Jean-Jacques Dupeyroux, Droit de la securite sociale, 13 edition, Dalloz, Paris, 1998, p. 73.

(5) Pentru detalii, a se vedea Jean-Jacques Dupeyroux, op. cit., p. 36-37.

(6) Cancelarul Erhard, citat in Mariana Iovitu, op. cit., p. 217.

(7) A se vedea Livia Popescu, Protectia sociala in Uniunea Europeana, editia a doua, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2004, p. 156.

(8) A se vedea Costel Gilca, Sistemul public de pensii. Legislatie comentata si adnotata, Editura Rosetti, Bucuresti, 2003, p. 230.

(9) Jean Jacques-Dupeyroux, op. cit., p. 39.

(10) Costel Gilca, op. cit., p. 227.

(11) Livia Popescu, op. cit., p. 115.

(12) Pentru detalii privind criza modelului suedez si cauzele acesteia, a se vedea Joseph B. Board, Sweden: A Model Crisis, in Comparat ive Politics 96/97, Fourteenth Edition, Editor Christian Soe, Dushkin Publishing Group/Brown & Benchmark Publishers, Connecticut, 1996, p. 136-141.

(13) Livia Popescu, op. cit., p. 131.

(14) Mariana Iovitu, op. cit., p. 210.

(15) J.A. Jolowicz, Droit anglais, 2 edition, Precis Dalloz, Paris, 1992, p. 353.

(16) Gilles Huteau, Eric Le Bont, Securite sociale et politiques sociales, 2eme edition, Armand Colin/Masson, Paris, 1997, p. 390.

(17) A se vedea Livia Popescu, op. cit., p. 134.

(18) J.A. Jolowicz, op. cit., p. 356.

(19) UK National Anti-Poverty Plan, 2003:29, citat in Livia Popescu, op. cit., p. 155.

(20) Marian Preda, Politica sociala romaneasca intre saracie si globalizare, Editura Polirom, Iasi, 2002, p. 117.

(21) Jean-Pierre Chauchard, op. cit., p. 506.

(22) A se vedea Livia Popescu, op. cit., p. 176.

(23) A se vedea Livia Popescu, op. cit., p. 176 si 189.

(24) A se vedea Costel Gilca, op. cit., p. 231-232.

(25) Konstantinos D. Kerameus, Phaedon J. Kozyris, Introduct ion to Greek Law, second revised edition, Kluwer Law and Taxation Publishers, Deventer, The Netherlands, 1993, p. 259-261.

(26) A se vedea Costel Gilca, op. cit., p. 236-237.

(27) Potrivit art. 120 din Constitutia rusa din 1936, "Cetatenii U.R.S.S. au dreptul de a fi asigurati material in caz de batranete, precum si in caz de boala si de pierdere a capacitatii de munca. Acest drept este garantat printr-o larga dezvoltare a asigurarilor sociale, prin asistenta medicala gratuita a muncitorilor ...".

(28) Jean-Jacques Dupeyroux, Xavier Pretot, Securite sociale, Edition Sirey, Paris, 2000, p. 19.

(29) Mariana Iovitu, op. cit., p. 186-187.

(30) B. Deacon, Developments in East European Social Policy, in C. Jones (ed.), Welfare States in Europe, London and New York, Routledge, 1993, p. 189-190, citat in Livia Popescu, Politicile sociale est-europene intre paternalism de stat si responsabilitate individuala, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2004, p. 89-90.

(31) Mariana Iovitu, op. cit., p. 190-191.

(33) Ibidem, p. 190.
COPYRIGHT 2008 University of Craiova
No portion of this article can be reproduced without the express written permission from the copyright holder.
Copyright 2008 Gale, Cengage Learning. All rights reserved.

Article Details
Printer friendly Cite/link Email Feedback
Title Annotation:Politici Europene
Author:Radu, Roxana; Avram, Cezar
Publication:Revista de Stiinte Politice
Article Type:Report
Date:Apr 1, 2008
Words:6294
Previous Article:La natura dell'Unione Europea.
Next Article:Consideratii privind transpunerea legislatiei comunitare de mediu.
Topics:

Terms of use | Privacy policy | Copyright © 2020 Farlex, Inc. | Feedback | For webmasters